Fostul director bihorean al CNADNR, Dorin Debucean, a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu şi fals. În acelaşi dosar, fosta adjunctă a lui Debucean, Alina Istrate, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare. Cei doi au mai fost obligaţi la plata unor despăgubiri către CNADNR.

Procurorii DNA -  Serviciul Teritorial Oradea i-au trimis, în 2012, în judecată pe fostul director al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri (CNADNR), Dorin Debucean, şi pe fostul director general adjunct, Alina Istrate. Din rechizitoriul DNA reiese că Dorin Debucean, în calitate de director al CNADNR, ar fi vândut un teren din patrimoniul companiei la un preţ mult sub cel al  pieţei şi ar fi făcut mai multe plăţi ilegale către o societate din Budapesta. Debucean a falsificat mai multe documente pentru a ascunde ilegalitatea. Acesta a fost ajutat în demersurile sale de directorul adjunct, Alina Istrate.  
Dn rechizitoriul întocmit de procurori rezultă că, în cursul anului 2008, inculpatul Debucean Dorin Gavril, în calitate de director general şi preşedinte al Consiliului de administraţie al companiei, a dispus vânzarea din patrimoniul companiei a unui teren în suprafaţă de 38.000 mp situat în Oradea şi a unor construcţii situate în localităţile Cluj-Napoca şi Feleac, către o societate comercială, în schimbul sumei de 4.146.918 lei (1.115.702 euro), în condiţiile în care valoarea de piaţă reală a imobilelor era de aproximativ 2.335.306 euro, deci a cauzat companiei un prejudiciu în valoare de 1.219.604 euro. Inculpatul a luat această decizie în mod nelegal, întrucât nu exista iniţiativa Consiliului de administraţie al companiei, aprobarea adunării generale a acţionarilor şi mandatul special din partea Ministerului Transporturilor. Pentru a înlătura aceste lipsuri, inculpatul a falsificat hotărârea şedinţei Consiliului de administraţie şi procesul verbal aferent acestei şedinţe din data de 29 iulie 2008, consemnând, în mod nereal, că membrii consiliului de administraţie au aprobat înstrăinarea imobilelor companiei. În demersul său, Debucean a fost ajutat de inculpata Istrate Natalia Alina, director general adjunct al Companiei de stat. De asemenea, în cursul anilor 2007 şi 2008, Debucean a participat la luarea unei decizii de efectuare de plăţi către Sucursala din Oradea a unei societăţi comerciale din Budapesta şi apoi a aprobat plăţile către această firmă în condiţiile în care, în ultimii 5 ani, a avut relaţii comerciale cu această societate comercială care i-au adus beneficii. CNADNR s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.187.600 euro, reprezentând prejudiciul cauzat companiei prin înstrăinarea imobilelor în cauză, respectiv cu suma de 544.388 lei, reprezentând contravaloarea redevenţei achitate în avans pentru terenurile situate în localitatea Cluj-Napoca, pe care au fost construite imobilele înstrăinate fraudulos. Joi, magistraţii Curţii de Apel Oradea s-au pronunţat în acest dosar. Debucean a fost condamnat la 3 ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu, 4 luni pentru fals intelectual, 2 luni pentru uz de fals şi la 5 luni de închisoare pentru confict de interese. Pedepsele în cazul lui Debucean au fost contopite, astfel că acesta va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare. Alina Istrate a fost şi ea condamnată la 3 ani de închisoare însă cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de 7 ani.  Cei doi au mai fost obligaţi să achite CNADNR suma de 364.644 euro reprezentând despăgubiri pentru daune materiale. De asemenea, Debucean a mai fost obligat la plata sumei de 544.388 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale în favoarea aceleiaşi părţi civile.