Fratele consilierului judeţean PNL şi director al ABA Crişuri, Dumitru Voloşeniuc, a fost reţinut, fiind acuzat că ar fi cerut și primit sume de bani de la mai multe persoane pentru a favoriza angajarea acestora în instituţii publice. Procurorii au pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui Dragoş Voloşeniuc pentru trafic de influenţă şi delapidare.

Dragoş Voloşeniuc, angajat ca inginer la instituţia condusă de fratele său, a fost ridicat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor şi prezentat Parchetului Tribunalului Bihor, fiind acuzat de trafic de influență şi delapidare. În urma audierilor, el a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii bihoreni. Dragoş Voloşeniuc este acuzat că "în perioada decembrie 2013 -  martie 2014, a pretins și primit suma de 4500 lei și 500 euro de la martorul denunțător M. I., lăsându-l să creadă că are influență, prin intermediul unui avocat neprecizat, asupra unui anume "comandant"(persoană influentă) care îi poate restitui permisul de conducere auto (reținut de organele de poliție în cadrul dosarului penal nr. 5118/P/2013, în care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de  87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002), fără susținerea vreunui examen și fără alte demersuri", se arată în comunicatul Parchetului Bihor. De asemenea, Voloşeniuc jr. Este acuzat că în perioada ianuarie-februarie 2014, "a pretins și primit suma de 1.000 de euro de la martorul denunțător V. A. D., lăsându-l să creadă că are influență, prin intermediul fratelui său, numitul Voloșeniuc Dumitru (în prezent director la Apele Române, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor) asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Gavril Curteanu" Oradea pentru facilitarea  angajării soției denunțătorului, numita V. Rodica, pe postul de registrator medical", se arată în documentul citat. Procurorii mai arată că în perioada august-noiembrie 2013, „a pretins și primit de la martorul denunțător V. J. suma de 1.200 lei, lăsându-l să creadă că își va exercita influența asupra unor persoane neprecizate, pentru a-i obține (rezolva) o diplomă de conducător de utilaje de mare tonaj fără ca denunțătorul să urmeze vreun curs de specialitate sau să participe la vreun examen în acest sens". De asemenea, în 22 august 2014, „a pretins și primit suma de 2.000 de lei de la numita V.T.A., pentru ca acesta să-și exercite influența asupra conducerii Administrației Bazinale de Ape Crișuri Oradea în vederea facilitării angajării fratelui acesteia, numitul Vance Mircea Florin în cadrul acestei instituții". Şirul ilegalităţilor imputate de anchetatori nu se opreşte aici, Dragoş Voloşeniuc fiind acuzat de delapidare în formă continuată, constând în aceea că, „în perioada  aprilie - august 2014, în calitate de angajat al Administrației Bazinale de Ape Crișuri Oradea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-a însușit, în mod repetat, cantități de motorină cuprinse între 10-50 litri din utilajele care aparțin instituției și pe care acesta le gestiona". Ieri, procurorii au decis să îl prezinte pe bărbat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Şeful ABA Crişuri, Dumitru Voloşeniuc, a declarat, miercuri, că nu are informaţii privind ancheta declanșată împotriva fratelui său: "Nu ştiu nimic, nu m-a anunţat nimeni nimic. Eu sunt plecat în judeţ, dar mă voi informa să văd ce s-a întâmplat. Habar nu am ce a făcut fratele meu, dacă a făcut ceva, nu ştiam că ar fi promis cuiva angajări la ABA." Dumitru Voloşeniuc este consilier judeţean în CJ Bihor, fiind ales în 2012 pe lista USL ca reprezentant al PNL Bihor, şi tot din 2012 conduce Administraţia Bazinală de Ape Crişuri, ca director executiv. În perioada 2008-2012, Dumitru Voloşeniuc a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, tot ca membru al PNL Bihor.