Curtea de Apel Oradea a revocat, ieri, măsura interdicţiei de a părăsi ţara în cazul fraţilor lui Omar Hayssam, Omar Mukhles şi Omar Mahmoud, şi în cazul lui Mustafa Tartoussi, proprietarul vasului Iman T, cu care Omar Hayssam ar fi fugit din ţară, însă decizia poate fi atacată la instanţa supremă.
Avocaţii lui Omar Mukhles şi Omar Mahmoud, fraţii lui Omar Hayssam, şi ai lui Mustafa Tartoussi, proprietarul vasului Iman T, cu care Omar Hayssam ar fi fugit din ţară, au cerut, la termenul din 3 iunie, de la Curtea de Apel Oradea, unde se judecă procesul privind fuga omului de afaceri, ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara în cazul celor trei. Judecătorii Curţii de Apel Oradea s-au pronunţat ieri asupra cererilor de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara în cazul celor trei şi a admis solicitările. Decizia nu este definitivă. Ea poate fi atacată de către reprezentanţii Parchetului, prin recurs, în termen de 24 de ore, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dosarul privind fuga din România a lui Omar Hayssam se judecă la Curtea de Apel Oradea după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în luna mai 2009, cererea de mutare a cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti. La sfârşitul lunii noiembrie 2007, procurorii i-au trimis în judecată pe Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar pentru înlesnire a ieşirii din ţară a unei persoane despre care se cunoştea că este cercetată pentru fapte de terorism, precum şi pe Omar Hayssam, sub aspectul comiterii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Anchetatorii au stabilit că în perioada 23-30 iunie 2006 Mustafa Tartoussi ar fi planificat şi înlesnit, împreună cu inculpaţii Omar Mahmoud şi Omar Mukhles, ieşirea frauduloasă din România a lui Omar Hayssam, deşi cunoştea faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a trei jurnalişti români în Irak.