Furt prin mica publicitate
Doi tineri orădeni s-au gândit, cu câtva timp în urmă, la o modalitate ?inedită? de a face rost de bani. Iniţiativa tinerilor este un lucru demn de apreciat, ar putea spune unii, şi nu-i contrazicem. Problema e că unele idei ?productive? îmbracă un caracter penal, moment în care sunt chemate să intervină organele competente ale statului.
Nicolae Bele, de 18 ani, şi Lenuţa Dat, de 19 ani, au demarat, de aproximativ o lună, o astfel de ?activitate?: urmăreau anunţurile de mica publicitate din presa locală, cu preponderenţă pe acelea în care se anunţa vânzarea unor telefoane mobile a căror valoare se ?învârtea? în jurul sumei de 10 milioane de lei. Apoi, fata apela vânzătorul şi stabilea o întâlnire cu acesta, de preferinţă în locuri ferite privirilor indiscrete, mai ales în scări de blocuri. Aici intervenea şi Nicolae, care sustrăgea telefonul şi fugea cu el. În acest mod, au reşit să sustragă cinci telefoane mobile, păgubiţii depunând plângere penală. Cei doi au fost prinşi joi, în timpul unei acţiuni executate de lucrătorii Biroului Poliţiei Judiciare, compartimentul Înşelăciuni, în flagrant, în timp ce încercau să-i sustragă lui M. Ionuţ, un tânăr din Oradea, un telefon mobil marca ,,Nokia 3510??, în valoare de 3.500.000 lei. Din fericire, păgubitul şi-a recuperat telefonul. Nu toate victimele au avut însă acelaşi noroc: la începutul lunii, orădeanului P. Octavian i-a fost sustras mobilul, prejudiciul fiind de 3.000.000 de lei, nerecuperat.
Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru continuarea cercetărilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.