Din cauză că era geloasă pe fratele ei mai mic, o tânără de 16 ani, din Oradea, a încercat să îşi pună capăt zilelor, secţionându-şi superficial venele de la încheieturile mâinilor cu un cuţit. Adolescenta a fost găsită la timp de părinţii săi, care au chemat de urgenţă ambulanţa.

 

Tânăra a recurs la acest gest extrem din dorinţa de a atrage asupra ei toată atenţia părinţilor, care se pare că erau mult mai grijulii cu fratele cel mic, de doar 7 ani. Astfel, din invidie şi gelozie, adolescenta nu a stat pe gânduri şi într-un moment de rătăcire şi-a secţionat cu un cuţit venele de la ambele mâini. Chemat de urgenţă de către părinţii tinerei, un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă Bihor a reuşit să salveze viaţa sinucigaşei, care se pare că nu e la prima tentativă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Bihor, dr. Emil Boţcău, acesta nu a fost singurul caz de tentativă de suicid. Tot în weekendul trecut, alţi 3 tineri şi o bihoreancă de 58 de ani din Şilindru au decis să atragă atenţia asupra lor, înghiţind mai multe tablete sedative. Femeia a suferit o intoxicaţie medicamentoasă după ce a ingerat voluntar 20 de tablete.

Din fericire şi pentru aceştia, familia i-a descoperit la timp şi au fost transportaţi la spital, în stare relativ bună, de către echipajele medicale de urgenţă.