Un grup de patru cetăţeni armeni a fost reţinut la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera de stat, cu intenţia de a ajunge în Austria.

Sâmbătă, în jurul orei 18.00, la S.P.F. Borş au fost depistaţi patru cetăţeni armeni, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, care intenţionau să iasă fraudulos din România. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au descoperit faptul că armenii au intrat legal în România în cursul săptămânii trecute, prin Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henry Coandă - Bucureşti. De aici au luat trenul spre Oradea, de unde intenţionau să ajungă ilegal în Austria. „Ajunşi în Oradea, au urcat într-un taxi cu care au călătorit până în localitatea Santăul Mare. După ce au coborât din autoturism, s-au deplasat spre linia de frontieră, fiind reţinuţi la aproximativ 300 metri de aceasta.  Având în vedere cele constatate, toate cele zece persoane sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României", a precizat Cătălin Simuţ, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Bihor.