Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș au depistat opt cetăţeni turci, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în vestul Europei.

Potrivit ITPF Oradea, grupul de migranţi a fost sprijinit de un cetăţean belgian, care în prezent este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. „În data de 18 februarie, în jurul orei 21.00, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș au depistat pe direcţia localităţii Tămășeu, la aproximativ 200 de metri faţă de linia de frontieră, opt bărbați, care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei. Cei opt cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Borș pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din opt cetăţeni din Turcia, cu vârste cuprinse între 21 și 41 de ani. Persoanele în cauză au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ITPF Oradea. Extinzând cercetările şi din declaraţiile celor opt, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul a fost transportat în zona de frontieră de un bărbat, care urma să îi preia de pe teritoriul ţării vecine. Astfel, la scurt timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Săcueni, pe sensul de ieșire din țară, a fost depistată persoana în cauză, un cetățean belgian, în vârstă de 47 de ani, şofer al unui microbuz. În urma verificărilor şi a declaraţiilor celui în cauză, s-a stabilit faptul că acesta transportase cetăţenii turci până în apropierea frontierei, urmând să îi aștepte pe teritoriul Ungariei de unde să îi ducă într-un stat din Vestul Europei.

În ceea ce priveşte cetăţenii turci, s-a mai stabilit faptul că aceştia figurează ca fiind înregistrați în Centrele de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din România. În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cei opt turci. Totodată, şoferul belgian este cercetat pentru săvârşirea infracțiunii pentru trafic de migranți, iar la finalizare vor fi luate masurile legale ce se impun.