Poliţiştii orădeni au reţinut, vineri şi sâmbătă, trei bărbaţi acuzaţi de furt de şi din automobile. Toţi cei trei au fost prinşi de oamenii legii în flagrant, iar unul dintre ei a încercat să scape, fugind de anchetatori. Vineri, poliţiştii Biroului Furturi de Auto l-au reţinut pe bază de ordonanţă pe R.F., de 25 de ani, din judeţul Cluj, recidivist, urmărit local pentru furturi de autoturisme. Acesta a fost prins în cooperare cu poliţişti din cadrul IPJ Cluj şi a fost transferat sub escortă la sediul IPJ Bihor. Bărbatul a sustras de pe o stradă din Oradea un autoturism marca Dacia. Maşina a fost reperată de poliţişti în timp ce staţiona la intersecţia străzilor Ştefan cel Mare cu Podului, din municipiul Oradea, iar în momentul în care echipajul de poliţie s-a apropiat de autoturism, R.F., de 25 de ani, care se afla pe locul din dreapta al conducătorului auto, a coborât şi a fugit printre blocurile din apropiere. A fost însă prins de oamenii legii şi prezentat Parchetului şi Judecătoriei Oradea, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Sâmbătă, poliţiştii Biroului Furturi din Auto din cadrul Poliţiei municipiului Oradea l-au cercetat şi au început urmărirea penală faţă de P.B.M., de 41 de ani, din Oradea, care, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a fost prins în flagrant de agenţii de siguranţă publică în timp ce sustrăgea din trei autoturisme, parcate pe o stradă din municipiu, mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de 6.150.000 lei, recuperat. Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă. Judecătoria Oradea a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.