Pistol descoperit în perete Ofiţerii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice din cadrul IPJ Bihor au fost sesizaţi în legătură cu faptul că K.I., de 28 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce demola un imobil din Oradea, a găsit într-un perete un revolver fără marcă şi serie, de calibru 9 mm, în stare avansată de uzură (ruginit), cu 6 cartuşe cu glonţ, înţepenite în locaşuri. Poliţiştii au ridicat pistolul în vederea expertizării şi stabilirii provenienţei acestuia. Altercaţie între concubini Poliţiştii Postului de Poliţie Săcădat au fost sesizaţi în legătură cu faptul că la locuinţa femeii B.M., de 26 de ani, din comuna bihoreană Săcădat, sat Săbolciu, a avut loc o altercaţie pe fondul unor discuţii în contradictoriu între aceasta şi concubinul acesteia, D.A.J., de 36 de ani, din comuna Vadu Crişului, împrejurare în care acesta a agresat-o pe femeia de 26 de ani şi pe părinţii acesteia. Bărbatul a fost sancţionat conform prevederilor Legii 61/1991 cu amendă în valoare de 2.000.000 lei, iar poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire. Deces în Prisaca Sâmbătă, poliţiştii Postului de Poliţie Uileacu de Beiuş din cadrul IPJ Bihor au fost sesizaţi de către B.I., de 40 de ani, din comuna Uileacu de Beiuş, sat Prisaca, judeţul Bihor, în legătură cu faptul că un vecin al său, în vârstă de 66 ani, din Prisaca, a fost găsit carbonizat pe un teren proprietate personală, situat în afara localităţii. În după-amiaza zilei de 25 martie 2005 bărbatul, a incendiat paiele care au rămas pe câmp din vara anului 2004. În cauză nu sunt suspiciuni de omor. Cadavrul bărbatului a fost transportat la domiciliu, iar în urma efectuării necropsiei, se va stabili cu exactitate cauza decesului. Au incendiat o căruţă Poliţiştii Postului de Poliţie Tăuteu Bihor au fost sesizaţi în legătură cu faptul că, într-un cartier mărginaş al satului bihorean Bogei, pe fondul unor relaţii de duşmănie mai vechi, a avut loc o altercaţie între M.G., de 43 de ani, şi B.I., de 38 de ani, care au spart sticla din uşa locuinţei lui M.F., din aceeaşi localitate, şi au incendiat o căruţă, cauzând un prejudiciu de 2.500.000 lei. Poliţiştii Postului de Poliţie Tăuteu continuă cercetările în cauză, în funcţie de rezultat urmând să măsurile legale.