Acţiuni preventive în pieţe Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au organizat o acţiune preventivă în Piaţa Agroalimentară Cetate, Piaţa Decebal şi Piaţa Zona de Vest, în cadrul căreia au fost legitimate 14 persoane, au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, din care una pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 şi două pentru nerespectarea altor acte normative, în valoare de trei milioane lei. Valoarea bunurilor confiscate este de 58.000.000 lei. Cu această ocazie, a fost depistat A.M., din comuna Batarci, judeţul Satu Mare, care transporta 84 de pachete de cafea a câte 1.000 grame cafea şi 66 de pachete a 500 grame cafea de provenienţă străină, fără a poseda acte de provenienţă pentru marfă. Întreaga cantitate de cafea a fost ridicată în vederea confiscării. Furt din curtea unui liceu Joi, poliţiştii Poliţiei Aleşd, din cadrul IPJ Bihor, au fost sesizaţi în legătură cu faptul că miercuri, în timp ce F.R., de 18 ani, din comuna bihoreană Bratca se găsea în curtea unui liceu din localitate a fost deposedat de un telefon mobil marca Nokia 3410. În urma unei acţiuni organizate şi a măsurilor operative întreprinse, poliţiştii l-au identificat pe autor ca fiind M.I., de 19 ani, din Aleşd, judeţul Bihor, iar prejudiciul în valoare de 5.300.000 lei a fost recuperat integral. Cercetările continuă cu cel în cauză în stare de libertate.