Alungaţi din locuinţă În 2 februarie a.c., lucrătorii Postului de Poliţie Borod au început urmărirea penală împotriva lui Vasile C., de 48 de ani, din comuna Borod, care, în cursul lunii ianuarie 2005, i-a agresat fizic în mod repetat pe membrii familiei sale, respectiv soţia şi copiii, şi i-a alungat din locuinţă. Bărbatul este cercetat în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire şi acte de violenţă săvârşite asupra membrilor familiei, faptă prevăzută şi pedepsită conform art. 180 Cod Penal. Cercetaţi pentru furt Lucrătorii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au început urmărirea penală împotriva Stelei B., de 44 de ani, din Sânmartin, care a fost prinsă, în 2 februarie a.c., în timp ce sustrăgea bunuri alimentare din incinta unei societăţi comerciale din Oradea. În aceeaşi zi s-a început urmărirea penală împotriva lui Pavel G., de 55 de ani, din Oradea, care a fost prins, în aceeaşi zi, în timp ce sustrăgea bunuri alimentare din incinta unei societăţi comerciale din Oradea. Arestat preventiv În perioada 31 ianuarie - 1febraurie a.c., lucrătorii posturilor de poliţie Tăuteu şi Popeşti, împreună cu lucrători ai Centrului Zonal de Poliţie Rurală Popeşti, au organizat o acţiune cu caracter preventiv pe raza localităţii Ciutelec, ocazie cu care a fost depistat şi cercetat Zsolt Ţ., de 31 de ani, din Marghita, cu antecedente penale, care, în seara de 31 ianuarie a.c., a pătruns prin efracţie în magazinul alimentar din Ciutelec, de unde a sustras bunuri alimentare în valoare de 21.000.000 lei, prejudiciu recuperat integral. Bărbatul a fost prezentat Parchetului şi Judecătoriei Marghita, împotriva sa fiind emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.