Ameninţaţi cu cuţitul Agenţii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea i-au întocmit dosar penal lui Florin B., de 34 de ani, din Oradea, care, aflându-se sub influenţa alcoolului într-un bar de pe Bulevardul Decebal, a ameninţat cu cuţitul angajaţii unei firme de pază solicitaţi pentru intervenţie. Hoţul şi-a uitat actele în maşină Claudiu H.L., de 26 de ani, din municipiul Beiuş, a sesizat, joi, ofiţerul de serviciu cu privire la faptul că a surprins în autoturismul proprietate personală o persoană care încerca să pornească motorul. Autorul a reuşit să fugă de la locul accidentului, lăsând în autoturism o geacă în care avea actele de identitate. Acesta se numeşte Mircea B., de 23 de ani, din Arad şi a încercat să mai pătrundă într-un alt autoturism aflat în aceeaşi parcare, dar nu a reuşit. Cercetările continuă cu autorul în stare de libertate. Prinşi în flagrant Agenţii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea i-au prins în flagrant pe Gheorghe F., de 21 de ani, din Oradea, Ioan V., de 18 ani, din Oradea, şi pe minorii G.R., de 17 ani, E.R., de 15 ani şi H.A., de 16 ani, în timp ce sustrăgeau bunuri dintr-o locuinţă aflată pe o stradă din centrul oraşului. Acţiunea lor a fost oprită, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor activităţilor infracţionale. Octogenar decedat Sâmbătă, a fost găsit decedat, pe raza comunei Vadu Crişului, A.V.C, de 80 de ani, cetăţean spaniol, cu domiciliul în Spania. Acesta a intrat în ţară vineri, prin Vama Nădlac. Cadavrul nu prezenta urme de violenţă, iar bunurile şi suma de aproape două milioane de lei au fost găsite asupra sa. În vederea stabilirii cauzei morţii, s-a luat măsura transportării decedatului la morga Spitalului Aleşd pentru efectuarea necropsiei.