În direct, de la Poliţie
Introdus în arest
În cadrul Programului Prioritar al MAI "Pentru Liniştea Comunităţii Rurale", lucrătorii Postului de Poliţie Biharia l-au identificat şi introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Bihor pe Nagy Balint, de 24 ani, din comuna Biharia, sat Cauaceu, care poseda mandat de executare a pedepsei de patru luni închisoare pentru abandon de familie din anul 2004.
Urmărit general pentru furt calificat
Lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Detaşamentul de Intervenţie Rapidă l-au preluat de la IPJ Timiş pe Pavel Marcov, de 43 ani, din Timişoara, urmărit general din 14.11.2003, pe numele căruia exista un mandat de arestare preventivă pe timp de 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat din avut privat, emis de Judecătoria Beiuş din anul 2004. A fost depus în arestul IPJ Bihor.
Lovită de trăsnet
Luni, la locuinţa lui Gheorghe M., de 40 ani, din comuna Curăţele, sat Nimăieşti, trăsnetul a lovit o şură, arzând de 30 metri pătraţi de acoperiş şi 2.500 kg de fân, cauzându-se o pagubă în valoare de 30.000.000 lei. Incendiul a fost localizat şi stins de către Pompierii Militari Beiuş, împreună cu locuitorii satului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.