A murit de frică Pe DN 79, la intersecţia cu drumul comunal Bicaciu, în zona indicatorului "Depăşire interzisă", pe partea carosabilă, era oprit, marţi, autobuzul marca Ikarus, cu numărul de înmatriculare BH-01-ZDN, proprietatea unei societăţi comerciale din Oradea. Lucrătorii din cadrul Serviciului Poliţie Rutieră Bihor i-au solicitat conducătorului auto, Petru B., de 59 ani, din Oradea, să se legitimeze şi să oprească autobuzul în prima parcare, situată la aproximativ 800-1000 m. În timp ce căuta actele personale şi ale autobuzului, conducătorului auto i s-a făcut rău şi a căzut. S-a solicitat intervenţia personalului de la Serviciul de Ambulanţă, care, ajuns la faţa locului, a constatat decesul conducătorului auto. Cauza decesului urmează să fie stabilită de către medicul legist. Şi-a bătut socrul Marţi seara, Gheorghe B., de 33 ani, s-a deplasat la locuinţa socrului său, R. Arpad, de 58 ani, din Salonta, unde între cei doi a avut loc o altercaţie. Aflându-se în stare de ebrietate, Gheorghe B. i-a aplicat mai multe lovituri socrului său. Cei doi au fost despărţiţi de Aniko B., soţia, şi Margareta R., soacra, care l-au lovit de mai multe ori pe Gheorghe B., ulterior acesta fiind internat în Spitalul Teritorial Salonta, cu leziuni la nivelul membrelor. Prejudiciu recuperat parţial Lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale, linia de muncă furturi din locuinţe, au început urmărirea penală împotriva lui Florian V., de 33 ani, din Oradea, care, în noaptea de 23 spre 24 iunie, prin forţarea uşii de acces, a pătruns într-un bar situat pe str. Mărăşeşti, de unde a sustras mai multe bunuri în valoare de 15 milioane lei. Prejudiciul a fost recuperat doar parţial.