Furt din autoturism În 20.06.2004, lucrătorii Biroului Furturi din Auto l-au identificat, prins şi i-au întocmit dosar penal minorului M.D.A., de 17 ani, din Tileagd, care în 20.06.2004, în jurul orei 06.00, a furat din autoturismul Dacia cu numărul de înmatriculare CS-04-COX ce era parcat în P-ţa Cazărmii din Oradea, un radiocasetofon auto. Prejudiciul a fost recuperat iar cercetările continuă cu autorul în stare de libertate . Agresat de patru persoane În 20.06.2004, ora 23.20, Viorel P., de 18 ani, din Săcădat, a sesizat Postul de Poliţie Săcădat cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 23.00, a fost agresat de patru persoane din localitatea Ineu de Criş, despre care a declarat că îi cunoaşte dar nu le ştie numele. Victima nu necesită internarea în spital şi a fost îndrumată spre Laboratorul de Medicină Legală pentru un examen medico-legal, iar cercetările sunt continuate de către agenţii Postului de Poliţie Săcădat pentru identificarea agresorilor. Cercetat în libertate În 20.06.2004, lucrătorii Biroului Ordine Publică - Compartimentul de Siguranţă Publică l-au depistat şi au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale faţă de Radu B., de 31 de ani, din Oradea, care în noaptea de 19/20.06.2004 a fost depistat în timp ce conducea tractorul cu numărul de înmatriculare BH-33-BOG care tracta o remorcă neînmatriculată, făcută artizanal, pe strada Clujului din Oradea. Este cercetat în stare de libertate . Scandal la Secţia de votare În 20.06.2004 între orele 20.00 - 22.00, lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au executat o acţiune în vederea prevenirii comiterii de fapte antisociale, în localurile de alimentaţie publică şi în cluburile de tip internet, ocazie cu care au fost controlate şase localuri publice, au fost legitimate 15 persoane din care una a fost condusă la sediul poliţiei pentru cercetări. Cu ocazia aceleiaşi acţiuni a fost identificat Alin Dorel M., din Oradea care, a fost sancţionat contravenţional la Legea 61/1991 cu amendă în valoare de 700.000 de lei, deoarece, pe fondul consumului de alcool, a provocat scandal la Secţia de votare numărul 47 de pe strada Corvinului din Oradea. Pistoale găsite în pădure În data de 20.06.2004, ora 15.00, agenţii Postului de Poliţie Bulz au fost sesizaţi de Gheorghe D., de 33 ani, din Bulz, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la cules de ciuperci în locul numit ?Leşu?, din pădurea Bulz, a găsit două pistoale.