Într-o singură noapte, a furat două maşini În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 4.30, agenţii Postului de Poliţie Rieni l-au identificat, în localitatea Petrileni, pe Teodor B., de 19 ani, din Tarcaiţa, care conducea un autoturism fără permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice. La verificarea maşinii (înmatriculată cu numărul BH-02-CLX), poliţiştii au depistat că aceasta aparţine lui Dorel B., din Petrileni, şi că a fost furată în aceeaşi noapte, de pe raza localităţii de provenienţă a propiretarului. Poliţiştii au mai descoperit că, în aceeaşi noapte, Teodor B. a furat, de pe raza localităţii Tarcaiţa, altă maşină, cu numărul de înmatriculare BH-04-AZG. Aceasta era în proprietatea lui Viorel F., din Tarcaiţa. Presupusul făptaş se pare că a folosit autoturismul, deplasându-se în oraşul Ştei, unde l-a abandonat. Autorităţile i-au întocmit dosar penal sus-numitului şi l-au prezentat Judecătoriei Beiuş, care a emis mandat de arestare pentru o perioadă de 29 de zile. Contracte false Poliţiştii au demarat vineri urmărirea penală împotriva a doi bărbaţi, Robert Ş. K. (30 de ani), din Oradea, şi Mihai I. L. (24 de ani), din satul Subpiatră, comuna Ţeţchea. Primul este acuzat că, în 2001-2002, în calitate de dealer al unei firme de telefonie mobilă, a întocmit cinci contracte false de telefonie în favoarea celui de-al doilea, folosind copii xerox ale unor acte de stare civilă. A fost cauzat, astfel, firmei un prejudiciu de peste 10 milioane de lei. Lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale cercetează cazul, cu cei doi presupuşi făptaşi în stare de liberate. Aceştia au fost acuzaţi de fals şi înşelăciune, respectiv complicitate, iar prejudiciul nu a fost, deocamdată, recuperat. Prinşi în flagrant Vineri, agenţii Postului de Poliţie Abrămuţ, împreună cu un echipaj de gardieni publici, au prins în flagrant trei persoane, în timp ce încercau să recupereze produse petroliere de la Sonda 462 Petreu. Attila H. (35 de ani), din comuna Petreşti, judeţul Satu Mare, Coloman R. (35 de ani), din comuna Roşiori, şi Silvia K. (33 de ani), din satul Petreu, comuna Abrămuţ, au fost sancţionaţi contravenţional, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 20 milioane de lei. L-a lovit cu o bâtă Sâmbătă, agenţii Postului de Poliţie Husasău de Tinca au fost sesizaţi că, în aceeaşi zi, în jurul orei 18.30, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, Petru G., de 32 de ani, din Sititelec, a fost agresat şi lovit cu o bâtă de către un bărbat din aceeaşi localitate. Presupusul agresor este din aceeaşi localitate, se numeşte Petru I. şi are 35 de ani. Victima a fost internată la Spitalul Clinic Judeţean, din Oradea, pentru îngrijiri medicale. Cercetările poliţiştilor cu privire la caz, se află, în prezent, în derulare.