Conflict aplanat de Detaşamentul de Intervenţie În noaptea de 14/15.06.2005, poliţiştii Postului de Poliţie Ineu au fost sesizaţi în legătură cu faptul că s-a iscat o altercaţie între mai mulţi localnici dintr-un cătun mărginaş al localităţii bihorene Ineu. În urma primelor verificări efectuate de poliţişti la faţa locului, se pare că cei cinci bihoreni participanţi la altercaţie, D.V., de 25 de ani, L.V., de 32 de ani, H.C., de 30 de ani, V.D.G., de 30 de ani, şi G.S., de 48 de ani au consumat băuturi alcoolice şi, pe fondul unor conflicte mai vechi, au început să discute în contradictoriu. Discuţiile au degenerat în scandal, în cadrul altercaţiei cei cinci ajungând să arunce cu pietre înspre acoperişurile caselor aflate în proprietatea celorlalţi participanţi la conflict, împrejurare în care au conturbat liniştea publică. Poliţiştii din Ineu împreună cu cei ai Departamentului Poliţiei de Intervenţie Rapidă au aplanat starea conflictuală, restabilind liniştea şi ordinea publică la locul de desfăşurare a altercaţiei.Toţi bihorenii participanţi au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii nr. 61/1991 cu amenzi în valoare totală de 19 milioane lei. Prins în flagrant Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea l-au prins în flagrant pe K.E., de 49 de ani, din municipiul Oradea. Acesta, la 15.06.2005, în timp ce se deplasa cu tramvaiul pe relaţia Parcul 1 Decembrie - Piaţa Cetate din municipiu a sustras din buzunarul din spate al pantalonului unui orădean un portmoneu care conţinea acte de identitate şi bani. Poliţiştii au găsit toate bunurile sustrase asupra suspectului. Furt de ţevi metalice Lucrătorii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea i-au prins în flagrant pe N.G., de 37 de ani, din municipiul Oradea, şi pe A.R.E., de 28 de ani, din comuna bihoreană Oşorhei. În jurul orei 20.00, cei doi suspecţi au pătruns în incinta unei societăţi comerciale orădene de unde au sustras cinci ţevi metalice, în vederea valorificării acestora la un punct de colectare a fierului vechi din Oradea. Poliţiştii au început urmărirea penală împotriva celor în cauză. Cercetată pentru prostituţie Miercuri, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au început urmărirea penală împotriva unei orădence de 17 ani, L.M.S, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie, conform prevederilor art. 328 din Codul Penal. Aceasta a întreţinut în mod repetat relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi de la care a încasat în schimb diferite sume de bani.