Reţinuţi pe bază de ordonanţă Luni 16.08.2004, lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Oradea i-au prins, cercetat şi au început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie împotriva lui Dinu Nicolae K., de 23 de ani, şi S.S.A., de 17 ani, ambii din Oradea, care, în data de 9.08.2004, în jurul orei 18.00, în timp ce se aflau în casa scării unui bloc situat pe strada M. Sadoveanu, din Oradea, prin violenţă, i-au deposedat pe Lorand K. şi Tamas B., de mai multe bunuri, în valoare de cca.2.300.000 lei. Cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere şi urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Minori urmăriţi penal Lucrătorii Biroului Furturi din Auto din cadrul Poliţiei municipiului Oradea l-au prins, identificat, cercetat şi au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale împotriva minorului L.A.M., de 15 ani, din Oradea, care, împreună cu minorii F.L., de 15 ani, şi I.I.R., de 15 ani, ambii din Oradea, în cursul lunii iulie 2004, a comis două furturi din autoturisme ce erau parcate pe raza municipiului Oradea. Prejudiciul, în valoare de 1.700.000 lei, a fost recuperat integral, iar cercetările continuă cu cei trei în stare de libertate pentru stabilirea întregii lor activităţi infracţionale. Furt de fier vechi Lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi Oradea Est au început urmărirea penală împotriva lui Daniel B., de 18 ani, B.C., de 17 ani, şi Florian B., de 47 de ani, toţi din Oradea, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, constând în aceea că, în data de 17.06.2004, au sustras 8.110 kg fier vechi, în valoare de 15 milioane lei dintr-un vagon de marfă aflat în triajul staţiei CFR Oradea Est. Prejudiciul a fost recuperat, iar cei trei sunt cercetaţi în stare de libertate. Altercaţie pe fondul consumului de alcool Luni, agenţii Postului de Poliţie Husasău de Tinca au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în noaptea de 15/16.08.2005, în jurul orei 23.00, în faţa unui bar din localitatea Sititelec, pe fondul consumului de alcool, a avut loc o altercaţie între Ioan B., de 34 de ani, din localitatea Sititelec, şi Ioan B., de 26 de ani, din Oradea, Ioan C., de 21 de ani, Constantin C., de 24 de ani, şi Vasile I., de 21 de ani, toţi din oraşul Hârlău, judeţul Iaşi. În urma altercaţiei, Ioan B. a suferit leziuni pentru a căror îngrijire a fost internat la Spitalul Judeţean din Oradea şi şi-a pierdut suma de 16 milioane lei, sumă pe care o avea într-un buzunar al cămăşii. Cercetările sunt continuate de agenţii postului. Condamnat pentru trafic de influenţă În data de 16.08.2004, lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au prins şi introdus în arestul IPJ Bihor pe Pop Florian Valentin, de 38 de ani, din Oradea, care posedă mandat de executare a pedepsei, fiind condamnat la doi ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Marfă confiscată Tot în data de 16.08.2004, lucrători din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au organizat o acţiune pe raza municipiului pe linia respectării prevederilor Legii 12/1990 privind comerţul ilicit, ocazie cu care a fost depistat Costel R., de 22 de ani, din Armăşeşti, judeţul Ialomiţa, care încerca să valorifice, pe strada Republicii din Oradea, 16 perechi de pantaloni de blugi şi patru geci de blugi. Marfa a fost ridicată în vederea confiscării, iar Costel R. fost sancţionat contravenţional.