Înjunghiat mortal În data de 01.12.2003, ora 01.00, ofiţerul de serviciu de la Poliţia oraşului Ştei a fost sesizat telefonic de către administratorul unui bar din localitate, cu privire la faptul că în jurul orei 00.30, pe fondul unor discuţii contradictorii în wc-ul barului, Ciprian Floruţ, de 19 ani, l-a înjunghiat mortal cu un cuţit în zona pieptului pe Adrian M., de 18 ani. În prezent cercetările sunt continuate de către ofiţeri din cadrul Serviciului Poliţiei Judiciare. Învinuit de furt Lucrătorii Biroului Judiciar l-au cercetat pe Nicolae Brânzaş, de 23 de ani, care este acuzat că în data de 29.11.2003, în timp ce se afla în locuinţa vecinei sale, Cornelia S., profitând de neatenţia acesteia, cât şi a altor persoane aflate în locuinţă, a sustras un portmoneu cu bani şi acte care aparţineau lui Florin D., musafir în locuinţă, care şi-a lăsat haina cu aceste bunuri într-un dulap. Prejudiciul de 520.000 lei a fost recuperat parţial. Cercetările continuă cu învinuitul în stare de libertate. Prinşi în flagrant În noaptea de 29/30.11.2003, în jurul orei 02.00, în cadrul unei acţiuni executate de către ofiţerul instructor împreună cu lucrătorii Postului de Poliţie Roşia, au fost prinşi în flagrant Tănăsie Fliţa, de 31 de ani, Adrian Popa, de 26 de ani, şi Nicolae B., de 16 ani. Aceştia sunt acuzaţi că au sustras 12 bucăţi burlane din tablă neagră dintr-o galerie, de pe raza comunei Roşia. Prejudiciul s-a ridicat la suma de două milioane lei. Cei trei sunt cercetaţi în stare de libertate.