Hoţie la Metro Agenţii de Siguranţă Publică i-au întocmit dosar penal lui Berki Iosif, de 24 de ani, din Satu Mare, care a fost surprins în complexul Metro, de unde a furat o pereche de pantofi de sport şi două deodorante, prejudiciul cauzat fiind de 2,6 milioane de lei, fiind recuperat. Urmărit general, în arest Luni, lucrătorii compartimentului urmăriri au preluat din vama Borş pe Năstase Ştefan, de 42 de ani, din comuna Dragalina, judeţul Călăraşi, urmărit general, condamnat la 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt. Incendiu la păşune Tot luni, la prânz, a izbucnit un incendiu pe o păşune împădurită din localitatea Husasău de Criş, cauza probabilă fiind o ţigară aruncată neglijent. În urma incendiului, a ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de circa 2,5 ha. Incendiul a fost localizat şi stins de Pompierii militari Oradea, împreună cu cetăţenii din localitate.