BĂTAIE ÎNTRE ŢIGANI În noaptea de 23/24 mai, a.c., în jurul orei 23.00, în colonia de ţigani din localitatea Gepiş, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit o altercaţie. Covaciu Viorel, de 42 ani, şi Teglaş Tiberiu, de 28 ani, s-au bătut, fiind, ulterior, sancţionaţi, conform legii 61/1991, cu suma de 4 milioane lei. CERCETAŢI PENTRU FURT În data de 24.iulie, agenţii Postului de Poliţie Popeşti i-au identificat pe Haraga Florian, de 34 ani, şi Lakatos Romeo, de 20 ani, din localitatea Voivozi, care sunt acuzaţi că, în noaptea de 22/23 iulie, au pătruns prin efracţie în barul aparţinând de SC Flandris SRL Voivozi, de unde au sustras bunuri alimentare în valoare de 3,5 milioane lei. Cei doi învinuiţi sunt cercetaţi în stare de libertate. ÎN CONSEMN LA FRONTIERĂ Joi, 24 iulie, în jurul orei 11.00, s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Salonta B. M., de 29 ani, care a reclamat că, în noaptea de 23/24 iulie, două persoane necunoscute cu care a consumat băuturi alcoolice în diferite baruri de pe raza localităţii, l-au deposedat prin violenţă de suma de 250 euro. În urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate au fost identificaţi Ion Marin, de 37 ani, şi Cristian Marcel Blaj, de 24 ani care sunt suspectati de comiterea faptei. S-a luat măsura dării în consemn la frontieră a acestora şi se întreprind măsuri pentru prinderea lor. FURT DIN AUTO Agenţii de Siguranţă Publică l-au indentificat şi cercetat, începând urmărirea penală împotriva lui Sebesteyn Karoli, de 21 ani, care este acuzat că, în data de 23/24 iulie a sustras din autoturismul cu numărul de înmatriculare BH-09-TTC bunuri în valoare de1.137.000 lei, prejudiciu de altfel recuperat. Cercetările continuă cu susnumitul în stare de libertate. AMENINŢATĂ CU CUŢITUL Lucrătorii Compartimentului Siguranţă Publică l-au indentificat pe Kanalas Ioan-Radu, de 24 ani, care este acuzat că, în noaptea de 23/24 iulie, în jurul orei 01.00, aflându-se pe str. O. Ghibu din Oradea, a ameninţat-o cu un cuţit pe P. I., de 56 ani, din Oradea, pe care a deposedat-o de o plasă şi o geantă în care avea mai multe bunuri. Împotriva persoanei mai sus amintite a fost începută urmărirea penală, fiind prezentat procurorului pentru audiere cu propunere de arestare. ARESTAŢI PENTRU VIOL Lucrătorii Biroului Poliţiei Judiciare i-au indentificat pe Cosmin Corneliu Legian, de 24 ani, din Oradea, şi Remus-Valentin Ardelean, de 19 ani, care sunt acuzaţi că, în noaptea de 21/22 iulie, au săvârşit un viol asupra minorei Z. D., de 16 ani. Împotriva celor doi a fost începută urmărirea penală, fiind introduşi în arestul IPJ Bihor, pe baza mandatului eliberat de procuror. AU SPART O LOCUINŢĂ Lucrătorii Biroului Judiciar, linia de muncă spargeri de locuinţe, în urma acţiunilor efectuate i-au indentificat, cercetat şi au început urmărirea penală faţă de Markos Monica Gabriela, de 22 ani, acuzată că, în perioada 19-23.09.2002, împreună cu Mîndruţiu Viorel şi Kanalas Florian, au pătruns prin efracţie în locuinţa părţii vătămate V. Z., de unde au sustras bunuri în valoare de 2.000.000 lei. DELAPIDARE ŞI FALS ÎN ÎNSCRISURI Lucrătorii Biroului Ordine Publică, Compartimentul rezolvări cauze penale, au început urmărirea penală împotriva lui Răzvan Beltechi, de 24 ani, care este acuzat de comiterea infracţiunii de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnatură. Acestuia i s-a reţinut faptul că în calitate de agent de vânzări la SC RADA Exim, în perioada martie - mai 2003, a falsificat mai multe chitanţe, însuşindu-şi banii rezultaţi în valoare totală de 15.800.000 lei. PRINŞI LA FURAT DE FIER VECHI Au fost depistaţi Mircea Mierluţ, de 24 ani, Marius Florin Mierluţ, de 22 ani, şi M. B., de 11 ani, în timp ce încercau să fure dintr-un vagon cantitatea de 1.200 kg fier vechi. Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările continuă cu cei trei în stare de libertate. CONDAMNAŢI PENTRU FURT CALIFICAT În data de 24 iulie, în timpul unei acţiuni derulate de lucrătorii Poliţiei Valea lui Mihai, au fost identificaţi şi introduşi în arestul I.P.J.Bihor Truskai Zoltan, de 19 ani, condamnat la 3,4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, şi T. Ladislau, de 16 ani, condamnat la 1,8 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. CĂRBUNE FĂRĂ... DOCUMENTE În noaptea de 23/24 iulie, agenţii Postului de Poliţie Derna i-au depistat în trafic pe DJ 191/b, în localitatea Derna, pe Dragomir Marinău, de 43 ani, în timp ce transporta cu autovehiculul cu nr. BH-04-UJJ cantitatea de 1,8 tone cărbune - lignit, fără documente de provenienţă, şi pe Viorel Florin Dărăban, de 34 ani, în timp ce transporta cu autocamionul cu nr. BH-05-UJN cantitatea de 1,5 tone cărbune - lignit tot fără documente de provenienţă. Cantitatea de 3,3 tone a fost ridicată în vederea confiscării, iar cei doi au fost sancţionaţi conform legii 12/1990 cu suma de 100.000 lei fiecare.