În direct, de la Poliţie
Lovită cu sapa
În urma unor certuri spontane în colonia de rromi din Diosig, a avut loc o altercaţie între Nagy Maria, de 55 de ani, şi Silagyi Erzsebet, de 43 ani, ultima lovind-o pe prima cu o sapă, peste mână. Victima a fost internată în Spitalul Judeţean din Oradea, pentru îngrijiri medicale. În cauza se fac cercetări.
Telefon, sustras din mănăstire
Orădeanul Szentesi Levente, de 34 de ani, s-a ales cu un dosar penal, fiind învinuit că, în data de 01.07.2003, a sustras din incinta mănăstirii ?Sfintei cruci? un telefon mobil. Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările continuă cu autorul în stare de libertate.
Au furat de-ale gurii...
Berceni Ana, de 22 de ani, şi Berceni Floare, de 25 de ani, ambele din comuna Nojorid, sat Leş, sunt urmărite penal, fiind învinuite de sustragerea unor produse alimentare în valoare de 300.000 lei. Şi în acest caz, prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările continuă cu cele două în stare de libertate.
...şi telefonul chelneriţei
Lucrătorii Compartimentului Siguranţă Publică i-au întocmit dosar penal lui Kocsis Attila, de 27 de ani, din Tinca. Acesta este învinuit că, împreună cu Cordovan Marius, din Oradea, în prezent dispărut de la domiciliu, în timp ce se aflau în incinta unui bar din Oradea, în seara de sâmbătă, au sustras un portmoneu cu suma de 9.700.000 lei şi un telefon mobil marca ?Nokia 3310?, de la barmana de serviciu, R.G. Suma de bani a fost recuperată integral de politişti, iar cercetările continuă cu învinuiţii în stare de libertate.
Accidentat uşor
În data de 06.07.2003, pe str. Horea, din Diosig, Fodor Andrei, de 59 de ani, din Oradea, conducând autoturismul Aro cu numărul de înmatriculare BH-05-XXF, l-a accidentat uşor pe minorul C.A., de 6 ani, care, nefiind supravegheat, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, din partea stângă a direcţiei de mers a autoturismului. Minorul a fost internat în Spitalul Clinic de Copiii din Oradea, cu plăgi şi escoriaţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.