În direct de la poliţie
Autor identificat
A fost identificat autorul, care a rămas iniţial necunoscut într-o lucrare penală. Acesta s-a dovedit a fi Marius Cristian Chiş, de 18 ani, din Oradea, faţă de care a început urmărirea penală, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Acesta, în data de 14.10.2002, a sustras mai multe articole de pescuit dintr-un magazin de profil, în valoare de două milioane de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Tentativă de înşelăciune
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală împotriva lui Bogya Ferenc Istvan, de 35 de ani, şi Remus Corneliu Iuonaş, de 34 de ani, ambii din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, fals intelectual în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tentativă de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor. În sarcina învinuiţilor s-a reţinut faptul că în calitatea de administrator, respectiv gestionar la S.C. "Fregat" S.R.L. Oradea, în perioada 29-31.08.2003, au achiziţionat, direct şi prin intermediul unor societăţi "fantomă", circa 180 de tone de benzină de extracţie şi MTBE, în valoare totală de peste două miliarde lei. Prin amestecarea celor două produse aceştia au încercat să le valorifice ca benzină Premium fără plumb, folosind în acest scop documente false. Produsul rezultat în urma amestecului benzinei de extracţie cu MTBE (180 de tone) a fost indisponibilizat, urmând să fie dispusă măsura confiscării.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.