Furt din societate comercială Sâmbătă, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au întocmit acte premergătoare în vederea începerii urmăririi penale faţă de C.F., de 48 de ani, din Oradea, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt. Aceasta a sustras dintr-o societate orădeană mai multe produse cosmetice, prejudiciul fiind recuperat integral. Urmărit penal pentru abandon Poliţiştii Biroului de Ordine Publică, Compartimentul de Combatere a Micii Criminalităţi din cadrul Poliţiei municipiului Oradea, au început urmărirea penală împotriva lui Ş.Ş., de 33 de ani, din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, faptă prevăzută şi pedepsită conform articolului 305 Cod Penal. Acesta, pe întreaga perioadă iulie 2002- martie 2005, nu a achitat pensia de întreţinere stabilită de instanţa de judecată în favoarea fiului minor. Prejudiciu de 3000 euro Sâmbătă, poliţiştii Biroului Furturi din Auto şi cei ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea i-au identificat, prins şi cercetat pe B.A., de 17 ani, B.I., de 21 de ani, B.N., de 35 de ani, şi F.G., de 23 de ani, toţi din municipiul Oradea. Aceştia au spart un geam al unui autoturism marca Suzuki Swift parcat pe strada Clujului din Oradea, din care au sustras o geantă ce conţinea acte şi o sumă de bani, cauzând un prejudiciu de 3.000 euro. Faţă de cei patru a fost începută urmărirea penală, fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă în arestul IPJ Bihor, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă.