Tăieri ilegale de arbori Agenţii Postului de Poliţie Rieni au organizat o acţiune pe raza de competenţă în vederea prevenirii şi combaterii contravenţiilor şi infracţiunilor la regimul silvic. În cadrul acţiunii, au fost prinşi în flagrant M.P.N., de 31 de ani, din Ghighişeni, după ce tocmai a tăiat trei arbori de esenţă fag, în valoare de 800 RON, şi C.C., de 28 de ani, din Vaşcău, care a tăiat trei arbori de aceeaşi esenţă, în valoare de 300 RON. Cei în cauză au fost sancţionaţi de poliţişti cu amenzi în valoare de 400 RON conform prevederilor Legii nr. 31/2000. Orădean urmărit penal Poliţiştii Biroului de Ordine Publică, Compartimentul Criminalitate Judiciară din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au început urmărirea penală împotriva lui C.I., de 40 de ani, din Oradea. Acesta este suspectat pentru comiterea, în perioada iunie - septembrie 2005, a şase furturi de biciclete pe raza Oradiei, cauzând un prejudiciu de 1600 RON. Cercetările continuă. Sancţiuni contravenţionale în valoare de 300 RON Joi, poliţiştii Biroului de Ordine Publică, Compartimentul Siguranţă Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea, împreună cu lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ai OTL Oradea, au organizat o acţiune de asanare a municipiului de elementele parazitare. În cadrul acţiunii, au fost legitimate 17 persoane, iar nouă cetăţeni care nu îşi justificau prezenţa pe raza municipiului au fost îndrumaţi înspre localităţile de domiciliu. Poliţiştii au aplicat trei sancţiuni contravenţionale conform prevederilor Legii nr. 61/1991 în valoare de 300 RON.