Autoturism furat Joi, poliţiştii Biroului Furturi de Auto din cadrul I.P.J. Bihor au efectuat o acţiune pe raza de competenţă, ocazie cu care au identificat un autoturism marca Mitsubishi Pajero înmatriculat în judeţul Galaţi, aflat în posesia lui B.G., din Galaţi. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că numărul de identificare al autovehiculului este falsificat. Autoturismul în cauză a fost indisponibilizat de poliţişti, iar în urma expertizei criminalistice efectuate s-a stabilit faptul că acesta figurează ca fiind sustras de pe raza municipiului Oradea, în noaptea de 30/31.10.2000. Altercaţie soldată cu leziuni la nivelul capului Marţi, poliţiştii Postului de Poliţie Copăcel din cadrul I.P.J. Bihor s-au autosesizat în legătură cu faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 18.00, pe raza comunei a avut loc o altercaţie pe fondul unor discuţii în contradictoriu, între H.I.D., de 34 de ani, şi M.F., de 43 de ani, ambii din localitatea bihoreană Copăcel. În urma altercaţiei, M.F. a suferit leziuni la nivelul capului pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. Poliţiştii Postului de Poliţie Copăcel continuă cercetările, în funcţie de rezultat urmând a fi luate măsurile legale. Minoră accidentată Joi, în jurul orei 14.15, pe Drumul Judeţean 764 în localitatea Josani, comuna Căbeşti, judeţul Bihor, Ţ.C.I., de 28 de ani, din Căbeşti, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia 1310, înmatriculat în judeţul Cluj, a acroşat o minoră în vârstă de 5 ani, din localitatea Josani, care nefiind supravegheată s-a angajat în traversarea străzii în fugă. În urma impactului minora a suferit leziuni la nivelul capului pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital. cod pomp20 Distrugere din culpă Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au început urmărirea penală împotriva lui S.G., din Oradea, pentru săvârşirea unei infracţiuni de distrugere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită conform articolului 219 Cod Penal. Acesta, la data de 17.03.2005, şi-a incendiat din culpă propria magazie situată în imobilul în care locuieşte, împrejurare în care focul s-a extins şi la apartamentul vecinului său G.E., distrugându-l parţial. Prejudiciul cauzat este de cca. 266.000.000 lei. Cercetările continuă.