La tutunul lăudat, s-a dus cu sacul? Un orădean cu ?iniţiativă? a fost trimis, recent, în judecată, sub învinuirea de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Szasz Zoltan, de 29 ani, din Oradea, a fost angajat al S.C. BIHOR 2000 S.R.L. Oradea, în funcţia de agent comercial, până în urmă cu un an. El prelua produsele de tutun de la magazia societăţii, în baza avizului de însoţire a mărfii, pe care îl semna de primire, după care avea obligaţia de a distribui produsele diferiţilor agenţi economici, întocmind în acest sens facturi fiscale şi eliberând chitanţe pentru banii încasaţi, bani pe care apoi trebuia să îi depună la casieria societăţii, împreună cu documentele fiscale justificative. Marfă vândută în scop personal ?În perioada decembrie 2001-ianuarie 2002, după ce a preluat de la magazia societăţii marfă în baza unor avize de însoţire pe care le-a semnat de primire, învinuitul SZASZ ZOLTAN a vândut marfa unor persoane necunoscute, însuşindu-şi în folos propriu sumele astfel obţinute?, se arată în rechizitoriul întocmit la sfârşitul săptămânii trecute. Pentru a justifica livrările de produse, el a întocmit facturi prin care atesta, în mod fictiv, că a livrat aceste produse către diferite societăţi cu sediul în judeţul Bihor în zona sa de competenţă ori că a efectuat livrări către societăţi fictive. Dar? Aceste operaţiuni comerciale nu au fost efectuate niciodată, iar marfa nu a fost livrată acestor societăţi! Mai mult, stabilit că unele societăţi comerciale menţionate în facturi ca beneficiare sunt fictive, nefiind menţionate în evidenţele Oficiului registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, astfel cum este cazul S.C. AMBRO IMPEX S.R.L., către care s-a eliberat factura fiscală nr. 1957029, din 29.12.2001, în valoare de 26.400.007 lei. ?Ca urmare a acestor operaţiuni fictive, care erau destinate să ascundă operaţiuni reale de vânzări de produse urmate de încasarea sumelor de bani în folosul exclusiv al învinuitului, în perioada decembrie 2001-ianuarie 2002 învinuitul SZASZ ZOLTAN şi-a însuşit în interes propriu suma de 393.732.030 lei din gestiune?, se mai arată în actul de inculpare. Având în vedere activităţile ilicite, împotriva lui s-a declanşat urmărirea penală. În timpul acesteia, anchetatorii s-au lovit de un ?impediment?: Szasz a părăsit teritoriul României la data de 18.03.2003 cu o destinaţie necunoscută? El a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, urmând ca instanţa să se pronunţe cu privire la vinovăţia lui.