În activitatea de supraveghere a pieţii, coroborată cu tematicile de control, Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat, în perioada 21-26 iulie a.c., 34 de acţiuni de control, soldate cu 31 de amenzi contravenţionale. Agenţii economici verificaţi de inspectori au fost atât importatori, en-gros-işti de armături sanitare, cât şi comercianţi de lapte pentru consum şi produse lactate acide, respectiv prestatori de servicii către populaţie. Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 77,5 milioane lei, fiecare dintre cei verificaţi (şi aflaţi de organul de control în neregulă) alegându-se cu câte o amendă, de la 2 la 15 milioane lei, în funcţie, desigur, de gravitatea abaterii constatate. Valoarea produselor cu deficienţe (abateri) care au fost depistate în urma controlului s-a ridicat la 1.001,858 milioane lei, din această sumă 88,2 milioane lei reprezentând valoarea produselor periculoase depistate şi, evident, retrase din circuitul consumului uman. Care au fost principalele abateri constatate în teren? În primul rând, lipsa elementelor de identificare şi caracterizare necesare informării consumatorului, lipsa instrucţiunilor de montaj şi întreţinere, lipsa declaraţiei de conformitate, termene de valabilitate depăşite la alimente şi condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare. În ceea ce priveşte activitatea de soluţionare a sesizărilor şi reclamaţiilor de către organul de control menit a apăra interesele legitime ale consumatorilor, menţionăm că, în perioada amintită, numărul plângerilor venite de la cetăţeni referitoare la calitatea produselor şi serviciilor prestate a fost de 16, din care s-au soluţionat 10.