Recent declarata vacanţă judecătorească este o perioadă de binemeritată odihnă pentru cei chemaţi să aplice legea şi, în acelaşi timp, sperăm că şi pentru cetăţenii certaţi cu legea ale căror fapte nu au căzut sub incidenţa arestării preventive. În această situaţie se găsesc o mulţime de persoane, învinuiţi mai mari sau mai mici, care au păgubit statul sau pe concetăţenii lor cu zeci de mii până la miliarde de lei, care au adus atingere vieţii sau sănătăţii altor persoane. Dar, după cum se vede în practică, nivelul de pregătire sau ocupaţia persoanei nu sunt condiţii care să-l îndepărteze pe individ de la săvârşirea de fapte penale... Unul dintre domeniile de activitate în care numărul persoanelor certate cu legea a ajuns de notorietate este chiar Justiţia, mama aplicării legilor. Că Zeiţa cu Balanţa are tendinţe de aplecare când într-o parte, când într-alta, este un lucru pe care toată lumea pare să-l cunoască şi pe care mulţi l-ar vrea schimbat, mai ales de când Europa arată cu degetul spre "strâmbătatea" Dreptăţii româneşti... Din nefericire, judeţul Bihor deţine supremaţia în privinţa numărului de angajaţi ai Ministerului Justiţiei care se întâlnesc, în ultima perioadă, cu colegii lor de breaslă în sălile de şedinţă, cu singura diferenţă că unii stau la masă, cu roba pe umeri şi ciocănelul în mână, în timp ce alţii aşteaptă să vadă dacă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare cetăţean român va fi sau nu răsturnată în cazul lor... EXCEPŢIA CARE CONFIRMĂ REGULA Judecător la Tribunalul Bihor până în urmă cu aproximativ doi ani, Mariana Roşca nu este de găsit nicăieri. Cel puţin aşa susţin poliţiştii despre primul magistrat din Bihor care a fost condamnat definitiv pentru o faptă penală, în speţă luarea de mită şi, totodată, primul magistrat român care s-a sustras urmării penale. Mandatul de arestare preventivă a fost emis în lipsa judecătoarei, pentru că, în momentul în care aceasta a auzit de posibila ei arestare, a dispărut fără urmă. Toată procedura penală s-a desfăşurat în lipsa ei: urmărirea penală, trimiterea în judecată, judecarea efectivă a dosarului, în toate etapele sale. Roşca a fost dată în urmărire generală pentru că se sustrăgea de la arestarea preventivă, iar în urmă cu două luni, când sentinţa pronunţată în cazul ei a rămas definitivă, şi mandatul de executare a pedepsei i-a fost emis tot în lipsă. Dacă - şi când - se va putea pune acest mandat în aplicare rămâne, deocamdată, un mister. La fel ca locul în care se află judecătoarea... UN FLAGRANT CU CÂNTEC Elena Pop Blaga - tot judecător la Tribunalul Bihor şi, de multe ori, colegă de complet cu Mariana Roşca - a fost protagonista unei alte premiere în Justiţia din Bihor, fiind primul judecător care a cunoscut postura de arestat. Elena Pop Blaga a fost învinuită de luare de mită, în valoare de 100 de milioane de lei, fiind surprinsă în flagrant, conform surselor judiciare. După ce, în prima fază, a fost arestată pentru 30 de zile, mandatul emis pe numele său a fost revocat şi judecătorul a fost trimis în judecată în stare de libertate. Înaintea sărbătorilor de iarnă, Elena Pop Blaga a solicitat amânarea judecării cauzei, iar la primul termen după revenirea din vacanţa judecătorească, a cerut strămutarea cauzei, motiv pentru care dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiţie. Între timp, susţin unele surse, Elena Pop Blaga a sesizat şi instanţa de la Strassbourg, considerând că arestarea sa a fost nelegală. Pe scurt, în acest caz nu s-a stabilit dacă există - sau nu - vinovăţia judecătoarei. DOI PE UN BALANSOAR Traian Munteanu şi Adrian Popa sunt ceilalţi doi judecători de la Tribunalul Bihor care au avut probleme cu legea. Şi ei au fost învinuiţi, la un moment dat, de încasarea unor sume bunicele pentru a judeca într-un anume ?fel? un dosar penal pe care-l aveau pe rol. Nici în acest caz nu s-a dat o soluţie definitivă. PARIS, MON AMOUR Un alt magistrat, Julieta Bulz, trimisă în judecată pentru că ar fi beneficiat de un sejur la Paris "sponsorizat" de una din firmele aflate în procedura de lichidare la care era judecător sindic a obţinut achitarea la Curtea de Apel Oradea. Soluţia nu este definitivă, pentru că procurorii au declarat recurs care urmează să fie judecat de Curtea Supremă de Justiţie. LELE A DAT DE BELELE Parchetul de pe lângă Tribunal îşi are şi el propriul angajat judecat pentru fapte penale: Alexandru Lele, procurorul care, printre altele, a fost învinuit că ar fi ?dosit? un dosar penal până la intervenţia prescripţiei răspunderii penale, pentru a face scăpaţi nişte învinuiţi certaţi cu legea. Traiectoria urmăririi penale şi a judecării dosarului privindu-l pe procurorul Lele a avut uneori accente tragicomice, diferenţiindu-se total de cele întâmplate în dosarele colegilor de breaslă. Şi asta pentru că el a fost procurorul care a emis un mandat de arestare pe numele lui Adrian Tărău, fiul fostului prefect, lucru care a fost privit, la ora respectivă, ca o ?bombă?, fiecare încercând s-o facă să explodeze în folosul său: adversarii politici ai prefectului, pentru a-l înlătura din funcţie şi, ulterior, chiar procurorul care l-a emis, pentru a motiva urmărirea sa penală ca o acţiune cu ?conotaţii politice?, chipurile, o răzbunare la adresa sa... Cu toată vâlva stârnită în jurul dosarului privindu-l pe Alexandru Lele, acesta a ajuns, în final, în faza de judecată, dar, pe motive de lipsă de obiectivitate care ar putea impieta judecata foştilor colegi de la instanţele locale, s-a cerut strămutarea cauzei într-un alt oraş. Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiţie, iar aici a intrat în stand-by, procurorul solicitând constatarea neconstituţionalităţii unui articol de lege aplicabil în cazul său. Prin acest artificiu s-a reuşit amânarea judecării dosarului spre o dată incertă... AŞCHIA NU SARE DEPARTE DE TRUNCHI Procuror la Marghita, Ioan Bodogai a fost trimis, de curând, în judecată, reţinându-se, în sarcina sa, faptul că ar fi ?ajutat? la trecerea peste frontieră, în mod ilegal, mai multe persoane, rămânând ca judecătorii să se pronunţe în cazul vinovăţiei sale. Fost preşedinte al instanţei marghitene, judecătorul Nicolae Pălcuţ este singurul care nu ar fi avut beneficii materiale de pe urma faptelor de care a fost învinuit. Judecătorul a reuşit să-şi şocheze cunoscuţii, colegii şi întreaga opinie publică după deconspirarea "tabieturilor" sale de călătorie pe ruta Oradea - Marghita, când, la bordul autoturismului personal invita diverse persoane de sex feminin în faţa cărora îşi arăta potenţa... Şi asta la propriu, nu la figurat! Pentru că s-a stabilit că are discernământul păstrat, Nicolae Pălcuţ este cercetat pentru fapta sa ca învinuit şi va răspunde, dacă instanţa va considera că există vinovăţie- pentru ultraj contra bunurilor moravuri... Pe scurt, după cum s-a putut vedea, doar un singur dosar, cel al Marianei Roşca, a fost soluţionat definitiv, restul cauzelor privindu-i pe magistraţii bihoreni fiind în diferite stadii de judecată. Odată cu recentele modificări ale Codului de Procedură Penală, n-ar fi de mirare ca judecarea acestora să se mai prelungească în timp, invocându-se tot felul de chichiţe procedurale pe care cei care lucrează în Justiţie le cunosc atât de bine. De altfel, aceasta este singura deosebire dintre învinuiţii de rând şi cei care lucrează cu legile: chiar dacă legea e una pentru toţi, există, cel puţin teoretic - şi sperăm să nu avem dreptate - mai multe şanse ca portiţele ei de scăpare să fie observate de ultimii...