Peste 800 de persoane urmărite au fost prinse de poliţiştii de la "Urmăriri" în intervalul 10 decembrie 2008 - 15 ianuarie 2009 în timp ce, pe parcursul anului 2008, la nivelul întregii ţări au fost depistate şi reţinute 3665 de persoane urmărite. În judeţul Bihor au fost puse în aplicare 215 mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea şi au fost încarcerate 145 de persoane date în urmărire generală. Unul dintre deţinuţii orădeni care au beneficiat de întreruperea executării pedepsei şi a dispărut a fost reţinut în străinătate şi urmează să fie extrădat.

Poliţia Română a declanşat, la data de 10 decembrie 2008, Operaţiunea naţională "Hibernal 2009", ce se va încheia la 15 februarie a.c. În decurs de aproximativ o lună, poliţiştii din întreaga ţară au identificat 801 persoane urmărite, alte 754 fiind puse în urmărire, în acelaşi interval de timp. Din totalul persoanelor aflate în urmărire, 141 fac parte din categoria celor pentru care instanţele au dispus întreruperea executării pedepsei. 30 de astfel de persoane căutate de poliţişti sunt autori de infracţiuni cu violenţă sau din sfera crimei organizate. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii de la "Urmăriri", în număr de 272 ofiţeri şi agenţi, la nivel naţional, au reuşit, pe parcursul anului 2008, localizarea, identificarea, prinderea şi reţinerea a 3665 persoane urmărite. În Bihor, poliţiştii au reţinut, anul trecut, 145 de urmăriţi, dintre care 43 fuseseră daţi în urmărire internaţională. În total, numărul mandatelor de executare a unor pedepse cu închisoarea puse în aplicare de poliţiştii bihoreni se ridică la 215. Cu toate acestea, există câţiva bihoreni, daţi în urmărire de mai mulţi ani, pe care anchetatorii nu au reuşit să îi ducă după gratii. Pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române, la categoria "Urmăriri" figurează 54 de persoane domiciliate pe raza judeţului Bihor. Cei mai cunoscuţi dintre ei, Floarea şi Dorel Flonta, mamă şi fiu. Flonta Floarea a fost condamnată la 15 ani deoarece, în perioada 1999 - 2001, a deţinut şi transportat droguri de mare risc, făcând parte dintr-un grup constituit în scopul traficului de droguri.
Fiul femeii şi capul reţelei de traficanţi, Dorel Flonta, posedă trei mandate, fiind condamnat în total la 30 de ani de închisoare pentru trafic de stupefiante, viol şi sustragere de sub sechestru. De altfel, Flonta figurează, tot pe site-ul IGPR, şi la categoria "Most Wanted", fiind al doilea, după Mihai Necolaiciuc. În ceea ce îi priveşte pe cei şapte deţinuţi de la Penitenciarul Oradea care au beneficiat de
întreruperea executării pedepselor şi nu s-au mai întors, unul dintre ei a fost prins şi reîncarcerat marţi, iar altul a fost reţinut în străinătate şi urmează să fie extrădat.