Trupurile celor şase bihoreni, din localitatea Tămaşda, comuna Avram Iancu, care au murit vineri, într-un accident rutier în Spania, vor fi repatriate săptămâna aceasta. Autorităţile locale se pregătesc să ajute familiile celor decedaţi, în urma tragediei 14 copii rămânând orfani.

 

Accidentul s-a produs la ora locală 13.20 (14.20 ora României), la kilometrul 314, când o furgonetă s-a ciocnit cu un camion, potrivit unor surse din cadrul Gărzii Civile. Victimele, cu vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani, au plecat să lucreze pe o perioadă determinată pentru câţiva fermieri spanioli, la cules de struguri şi măsline, toţi dorind să achite cu banii strânşi ratele bancare pe care le aveau. Unii dintre ei aveau o situaţie financiară destul de precară, iar în urma lor au rămas 14 copii orfani. Printre victime s-a aflat şi şoferul microbuzului, Laurenţiu Bancs, un tânăr de 29 de ani, care oprise pe drum maşina. "Am înţeles că a oprit maşina pentru că s-a încălzit apa. A oprit pe banda de urgenţă. Nici n-a apucat să pună avariile când TIR-ul a dat peste ei", a declarat tatăl acestuia, Viorel Bancs. Bărbatul susţine că toate cheltuielile pentru repatrierea celor şase morţi, evaluate la circa 40.000 de euro, vor fi suportate de patronii spanioli pentru care urmau să lucreze victimele şi unde mai sunt angajaţi doi dintre băieţii săi. Corpurile celor şase bihoreni morţi în accident - Viorel Bancs (29 de ani), Ioan Luncan (40 de ani), Sorin Buzaş (30 de ani), Ioan Buzaş (30 de ani), Maria Raţ (25 de ani) şi Miliam Bălaj (19 ani) - vor ajunge acasă săptămâna aceasta. "Am discutat cu familiile şi li s-a spus că trupurile celor decedaţi vor fi repatriate zilele acestea, cel târziu vineri. Încercăm să găsim o soluţie pentru a-i ajuta pe toţi, nu doar cu ajutorul de înmormântare. O să punem mână de la mână, autorităţi şi localnici, pentru că nu îi putem lăsa să moară de foame. Într-o situaţie delicată a rămas o femeie singură cu cinci copii. Nu are nici ce să le dea să mănânce. Trebuie să îi ajutăm", a declarat, ieri, primarul comunei Avram Iancu, Teodor Matica.