Condamnaţi reţininuţi

Miercuri, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale - Compartimentul Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliţie au depistat şi reţinut un bărbat de 38 de ani, din Oradea, pe numele său fiind emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1,8 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie. Tot miercuri a fost  reţinut un bărbat de 46 de ani, din Oradea, faţă de care Judecătoria Oradea a emis un mandat de executare a unei pedepse de 2,6 ani închisoare, pentru comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Cei doi au fost reţinuţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi ulterior transferaţi la Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepselor la care au fost condamnaţi.

Legume şi fructe confiscate

Tot miercuri, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au depistat pe raza Oradei un tânăr de 23 de ani, din comuna Râmnicelu, judeţul Buzău, în timp ce oferea spre vânzare legume şi fructe în valoare de 4.500 lei, fără documente justificative privind provenienţa. Legumele şi fructele  au  fost confiscate, iar tânărul a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 12/1990.