În direct de la Poliţie
Acţiune preventivă în Salonta
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Salonta, alături de cei ai posturilor de poliţie arondate, au acţionat, la sfârşitul săptămânii, pe raza municipiului Salonta pentru a preveni abaterile de la regimul circulaţiei rutiere şi pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică. Astfel, a fost depistat N.L., de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cadrul aceleiaşi acţiuni au mai fost legitimate 37 de persoane, din care două au fost conduse la sediul poliţiei, au fost controlate 16 autovehicule şi aplicate alte două sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 500 lei. Vineri, şi poliţiştii din Tileagd au acţionat pe raza de competenţă, legitimând 15 persoane, din care şapte au fost conduse la sediul poliţiei. Au mai fost controlate 14 autoturisme şi aplicate două sancţiuni.
Suspectat de furt
Vineri, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale l-au depistat şi cercetat pe O.C., din municipiul Oradea. Acesta este suspectat că în ziua precedentă ar fi sustras dintr-un magazin din Oradea o pereche de pantofi în valoare de 274 lei. În acest caz s-a dispus începerea urmaririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, iar cercetările continuă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.