Tânăra dispărută, găsită în Oradea
Agenţii orădeni de siguranţă publică şi patrulare au depistat-o pe raza municipiului Oradea pe M.A., de 16 ani, domiciliată în comuna Tinca. Tânăra, care era instituţionalizată într-un centru de plasament de pe raza municipiului Oradea, plecase la şcoală la data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 07.30, şi nu a mai revenit la centrul de plasament. Pentru depistarea acesteia, poliţiştii au întreprins investigaţii amănunţite, tânăra fiind dată în urmărire. În urma audierii acesteia a rezultat faptul că nu a fost victima vreunei infracţiuni şi nu a suferit traume fizice sau psihice.

Suspecţi identificaţi
Poliţiştii din Roşiori au fost sesizaţi că, în noaptea de 30/31.01.2008, persoane necunoscute au sustras dintr-o baracă metalică amplasată în curtea unui imobil din localitate o drujbă mecanică şi un pikamer electric în valoare de aproximativ 2.000 lei. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au depistat autorul, F.M., de 39 de ani, din Biharia. Cercetările continuă cu suspectul în stare de libertate. Şi poliţiştii din Husasău de Tinca au fost sesizaţi de un localnic din Fonău că persoane necunoscute i-au sustras de la domiciliu o bicicletă marca Mountain Bike. Suspectul în cauză a fost identificat ca fiind T.S., de 18 ani, din localitatea bihoreană Tinca. Cercetările continuă.

Prejudicii recuperate
Joi, poliţiştii Compartimentului Criminalitate Judiciară au început urmărirea penală faţă de orădenii C.D.D., de 35 de ani, B.I., de 53 de ani, şi faţă de B.F.A., de 25 de ani, din Băile Felix. Aceştia sunt suspectaţi că la 28.07.2007 ar fi sustras o carcasă de ambreiaj de la un buldozer care aparţinea unei societăţi comerciale din Oradea. Prejudiciul, în valoare de 3.000 lei, a fost recuperat. Tot joi, poliţiştii au început urmărirea penală faţă de R.R., de 26 de ani, şi S.M.R., de 22 de ani, ambii din municipiul Oradea. Cei în cauză sunt bănuiţi că, în perioada 21.06 - 08.07.2007, ar fi sustras dintr-un centru comercial din municipiu diverse articole sportive în valoare de 880,45 lei. Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările continuă.

Cercetaţi pentru furt
Lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale au început urmărirea penală faţă de B.F.N., de 19 ani, din municipiul Oradea, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt. Acesta este suspectat că la 4 ianuarie a.c., ar fi profitat de neatenţia unui concitadin, căruia i-ar fi sustras un telefon mobil în valoare de 400 lei. De asemenea, poliţiştii Compartimentului Criminalitate Judiciară au început urmărirea penală faţă de O.R., de 33 de ani, din municipiul Marghita, bănuit că la 28.01. a.c. ar fi pătruns într-un chioşc de ziare din Oradea, de unde ar fi sustras acte şi bani, provocând un prejudiciu în valoare de 280 lei. Cercetările continuă.