În direct de la Poliţie
Furt din autoturism
Poliţiştii Compartimentului de Siguranţă Publică şi Patrulare au întocmit acte premergătoare în vederea începerii urmăririi penale faţă de M.C., de 20 de ani, din comuna bihoreană Abrămuţ, care a sustras dintr-un autoturism Dacia Logan suma de 50 RON. Autovehiculul era parcat şi lăsat neasigurat în parcarea din P-ţa Independenţei din municipiul Oradea. Prejudiciul a fost recuperat integral, iar cercetările au fost preluate de poliţiştii Biroului Furturi din Auto.
Tăieri ilegale de arbori
Miercuri, poliţiştii din Copăcel au acţionat pe raza pădurilor particulare din localitatea Bucuroaia, pentru a preveni şi combate contravenţiile şi infracţiunile la regimul silvic. În cadrul acţiunii, poliţiştii bihoreni au constatat cinci infracţiuni, din care trei de tăiere ilegală de arbori şi două infracţiuni de furt. Tot miercuri, poliţiştii din Aştileu l-au depistat pe localnicul G.I.L., în timp ce transporta fără forme legale cantitatea de doi metri cubi lemn de foc, în valoare 80 RON.
Urmărit penal
Compartimentul Criminalitate Judiciară a început urmărirea penală împotriva lui M.C., de 34 de ani, din comuna bihoreană Nojorid, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt. Acesta, la 20.05.2006, a sustras un telefon mobil Nokia, în valoare de 500 RON, dintr-un birou al unei societăţi comerciale orădene. Cercetările continuă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.