În direct de la Poliţie
Prins în flagrant
Agenţii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea i-au prins în flagrant pe K.A.C., de 23 de ani, din Oradea, şi pe V.L., de 20 de ani, din comuna Oşorhei, judeţul Bihor, după ce tocmai sustrăseseră din grădina unui orădean diverse bunuri în valoare de 300 RON.
Bunurile furate au fost recuperate integral, iar poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au început urmărirea penală împotriva acestora.
Acţiune preventivă în Remeţi
Joi, poliţiştii Postului de Poliţie Bulz împreună cu inspectori ai Ocolului Silvic Remeţi au desfăşurat o acţiune preventivă pe raza de competenţă.
În cadrul acţiunii, a fost depistată C.M., de 34 de ani, din Remeţi, care a tăiat fără forme legale şase arbori de esenţă fag, în valoare de aproximativ 1000 RON. Cercetările continuă.
Introduşi în penitenciar
Biroul de Poliţie Rurală din cadrul Poliţiei municipiului Oradea împreună cu Postul de Poliţie Biharia au desfăşurat o acţiune preventivă pe raza de competenţă, în cadrul căreia i-au depistat şi introdus în arestul IPJ Bihor pe Ş.C.L., din municipiul Oradea, pe numele căruia exista un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la trei ani închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de furt şi B.E.L., din comuna Biharia, pe numele căruia exista un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1,6 ani pentru comiterea unei infracţiuni de furt. De asemenea, poliţiştii au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 450 RON.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.