Lemne confiscate

Poliţiştii din Ştei împreună cu cei din Lunca şi jandarmi au depistat în trafic, pe D.N. 75, în localitatea bihoreană Câmpani, un bărbat de 42 de ani, din comuna Arieşeni, în timp ce transporta cu o autoutilitară 4,6 metri cubi de cherestea de molid, în valoare de 1.765 lei, fără documente legale. De asemenea, sâmbătă, poliţiştii Secţiei nr. 2 de Poliţie Rurală Beiuş au depistat un bărbat din Ungaria, în timp ce transporta cu un autotren 23,32 metri cubi de lemne de foc, în valoare de 2.408 lei. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că datele trecute în avizul de însoţire a mărfii nu corespundeau cu realitatea. În ambele cazuri lemnele au fost confiscate, iar şoferii amendaţi.

        

Traficant după gratii

Poiţiştii Compartimentului Urmăriri - Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Bihor au depistat şi reţinut un orădean de 23 de ani. Tribunalul Bihor emisese pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, acesta fiind condamnat la 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor şi va fi transferat la Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.