În direct de la Poliţie
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri au depistat-o, marţi, pe L.E.M., de 21 de ani, din municipiul Oradea, urmărită internaţional. Aceasta a fost reţinută de poliţişti, deoarece Judecătoria Oradea emisese pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnată la patru ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Femeia a fost încarcerată în Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepsei.
Acţiuni preventive în Oradea şi Ştei
Marţi, agenţii orădeni de siguranţă publică şi patrulare au acţionat pe raza municipiului Oradea pentru a preveni cerşetoria şi vagabondajul. Au fost depistate şi legitimate 47 de persoane, din care 14 domiciliate în Oradea, patru cetăţeni au fost conduşi la sediul poliţiei şi au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.040 lei. Şi poliţiştii din Ştei au acţionat marţi, alături de poliţişti din cadrul posturilor de poliţie Bunteşti, Cărpinet, Rieni şi Lazuri de Beiuş, pentru a preveni faptele de natură antisocială pe raza oraşului Ştei. Astfel, au fost legitimate 47 de persoane, controlate 38 de autovehicule, iar două persoane au fost conduse la sediul poliţiei. De asemenea, poliţiştii au verificat 12 societăţi comerciale pe linia respectării prevederilor Legii nr. 12/1990 şi ale Legii nr. 333/2003. În cadrul acţiunii au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.404. lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.