SUSPECTAŢI DE SUSTRAGEREA UNOR BUNURI Poliţiştii Compartimentului Criminalitate Judiciară au început urmărirea penală faţă de orădeanul M.B.M., de 22 de ani. Acesta este suspectat că, la 04.09 a.c., ar fi sustras dintr-un club de internet un telefon mobil marca Nokia 6600. În aceeaşi zi a fost începută urmărirea penală şi faţă de B.C.I., de 24 de ani, din municipiul Oradea, bănuit că la 06.02 a.c., în jurul orei 21.30, ar fi sustras dintr-un magazin orădean diverse bunuri în valoare de 77,49 lei. Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările continuă. *** Specialiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Bihor, vă recomandă: La cumpărături: portmoneul nu se aşează niciodată la vedere, sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor; locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei; feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii; nu păstraţi banii în buzunarele exterioare; evitaţi aglomeraţiile din pieţe, bazaruri, gări, autogări; În mijloacele de transport în comun: daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun; ţineţi pe cât posibil bagajul aşezat în faţa dumneavoastră; supravegheaţi atent buzunarele şi geanta în care aveţi bani şi documente, pentru a preveni furtul acestora; În locuinţă: -Nu divulgaţi informaţii referitoare la vecinii dumneavoastră (programul de lucru, numărul de persoane din familia respectivă, numărul de telefon etc.), sfătuiţi-vă copiii să facă la fel; -Nu uitaţi să lăsaţi impresia că în casă sau apartament mai locuieşte cineva; dacă ieşiţi seara la plimbare sau cu alte ocazii, lăsaţi radioul deschis, sau chiar lumina, într-una din încăperi;. -Depozitaţi obiectele de valoare (banii, bijuterii, documente) într-un loc sigur; -Când plecaţi de acasă verificaţi dacă aţi acţionat toate încuietorile şi aţi pus siguranţa; -Fiţi atenţi în orice împrejurare să nu pierdeţi sau să nu vi se fure cheile! -Ferestrele locuinţelor trebuie să fie sigure faţă de o eventuală tentativă de escaladare din exterior. -Asiguraţi-vă balcoanele, mai ales cele situate la parter sau la etajele inferioare. -Când suspiciunile dvs. capătă contur, anunţi-vă vecinii şi sunaţi la 112 - Poliţia, apel telefonic gratuit! SFATURI DE URMAT CÂND SUNĂ CINEVA LA UŞĂ: acordaţi maxima atenţie persoanelor care suna la uşa dvs. sau pe care le introduceţi in casa! dacă persoana necunoscută se prezintă într-o calitate oficială, solicitaţi legitimaţia de serviciu şi notaţi datele de pe document! verificaţi cu atenţie persoanele care sună la uşă sub pretextul unor reparaţii de orice fel, încasarea unor taxe, deratizare sau cele care solicită să le închiriaţi o cameră! nu primiţi în casă cerşetori, negustori ambulanţi, sau orice alte persoane necunoscute! obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dvs. să nu trădeze că sunt singuri în casă! vegheaţi cu atenţie la persoanele cu care se împrietenesc copiii dvs.!