În direct de la Poliţie
Hoţ prins în flagrant
Poliţiştii din cadrul postului de Poliţie Vadu Crişului l-au prins în flagrant pe localnicul G.M., de 38 de ani, în timp ce sustrăgea dintr-o casă de vacanţă din Vadu Crişului diverse bunuri în valoare de 300 lei. Prejudiciu a fost recuperat. În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că acesta este suspect în alte patru cazuri de furt, fapte comise pe raza aceleiaşi localităţi. Bărbatul a pătruns prin efracţie în alte patru case de vacanţă din Vadu Crişului, sustrăgând sticle cu băuturi alcoolice, o butelie de aragaz, aparatură electrică, încălţăminte, alimente şi chiar un aparat de vibro-masaj, bunuri în valoare de 400 lei. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii sale activităţi infracţionale.
Acţiuni preventive în Oradea
Miercuri, poliţiştii Compartimentului Siguranţă Publică şi Patrulare au acţionat pe raza municipiului Oradea pentru a preveni şi combate faptele de natură antisocială, cerşetoria, vagabondajul şi pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii. Astfel, au fost depistate şi legitimate 34 de persoane, din care 14 au fost sancţionate contravenţional, 11 conform prevederilor Legii nr.61/1991 şi trei la Legea nr. 12/1990, cu amenzi în valoare de 1.325 lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.