În direct de la Poliţie
Urmărit general, reţinut
În noaptea de duminică spre luni, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri împreună cu cei ai Detaşamentului Poliţiei de Intervenţie Rapidă l-au preluat sub escortă, din PCTF Borş, şi l-au depus în Penitenciarul Oradea pe R.I., de 29 de ani, din localitatea Zebra, judeţul Bistriţa Năsăud. Acesta era urmărit general, fiind condamnat la executarea unei pedepse de zece luni închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de vătămare corporală gravă.
Brazi confiscaţi
Poliţiştii Postului de Poliţie Bulz din cadrul IPJ Bihor l-au depistat, duminică, pe P.A.V., de 23 de ani, din localitatea Crasna, judeţul Sălaj, în timp ce transporta cu o autoutilitară marca VW, înmatriculată în judeţul Sălaj, 93 de brazi fără forme legale. Brazii au fost ridicaţi în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancţionat potrivit reglementărilor în vigoare cu amendă în valoare de 1.000 RON. Cercetările continuă.
Şase societăţi, amendate
Sâmbătă, poliţiştii Biroului de Ordine Publică, linia sisteme de pază, au organizat o acţiune în municipiul Oradea pentru a verifica modul în care se respectă prevederile Legii nr. 333/2003. În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat şase contravenţii şi au aplicat şase sancţiuni contravenţionale în valoare de 300 RON.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.