Prejudiciu recuperat

Vineri, polițiștii Secţiei nr. 9 de Poliţie Rurală Cefa au fost sesizați de un bărbat din comuna bihoreană Mădăras că, în intervalul orar 16.00 - 17.00, în timp ce se afla cu copiii la săniuș, persoane necunoscute i-au sustras un telefon mobil pe care îl lăsase nesupravegheat. În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind o femeie de 36 de ani, din comuna Mădăras. Prejudiciul, în valoare de 344 lei, a fost recuperat de polițiști și restituit proprietarului. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate.

 

Prins în flagrant

Duminică, tot polițiștii din Cefa, au depistat pe drumul județean 97, în localitatea bihoreană Homorog, un localnic de 49 de ani care transporta pe bicicletă 80 kg. de porumb boabe, în valoare de 80 lei, pe care este bănuit că l-ar fi sustras de la o societate comercială din Homorog. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Postului de Poliţie Mădăras din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

 

Fără permis

Luni, la ora 04.20, pe strada Transilvaniei din municipiul Oradea, un bărbat de 27 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Astfel, autoturismul condus de acesta a părăsit partea carosabilă și a acroșat un stâlp din beton de susținere a rețelei electrice. În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. La solicitarea legală a polițiștilor, şoferul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Accidentată pe trecere

Vineri, pe strada Alexandru Cazaban din municipiul Oradea, un bărbat de 30 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere și a accidentat un pieton. În momentul acroșajului, victima, o femeie de 69 de ani, din Oradea, se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal semnalizat corespunzător. În urma accidentului rutier, victima a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.

 

Răsturnat în şanţ

Tot vineri, în localitatea bihoreană Paleu, un bărbat de 53 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum. Astfel, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autoturismul condus de acesta s-a răsturnat în șanțul din partea stângă a direcției sale de deplasare. În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. Poliţiştii rutieri continuă cercetările.