Polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii DIICOT Oradea, au surprins în flagrant delict, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o parcare din Oradea, un bărbat, de 30 de ani, în timp ce ar fi încercat să vândă 62 de comprimate de ecstasy.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT Oradea, au indisponibilizat 120 de comprimate de ecstasy şi 12 grame de MDMA, un cântar de mare precizie, 1.500 de lei şi 550 de euro, în urma efectuării unei percheziții domiciliare la locuința unui bărbat, joi, 25 iunie. Acesta este bănuit că, din noiembrie 2018 și până în prezent, ar fi comercializat ecstasy şi MDMA, în județul Bihor, individual sau prin intermediul altor distribuitori.

În aceeași cauză, polițiștii au efectuat, vineri, 26 iunie, alte trei percheziţii domiciliare, în Oradea, la 3 persoane de 31, 24 şi 30 de ani, bănuite că ar fi comercializat droguri de mare risc, iar veniturile obținute ar fi fost oferite bărbatului, de 30 de ani. În urma activităților, au fost indisponibilizate aproximativ 6 grame de cannabis, 4 comprimate de ecstasy şi 1 gram de cocaină.

Astfel, au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere pentru cele patru persoane.

În urma audierii, față de persoanele în cauză, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, iar ulterior, Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului de 30 de ani.

De asemenea, ulterior, a mai fost adus la audieri un alt bărbat, de 43 de ani, din Oradea, bănuit că ar fi comercializat droguri pentru bărbatul de 30 de ani.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.