În urma controalelor, poliţiştii au dispus confiscarea mai multor metri cubi de lemn - Razii în zona Marghita şi Beiuş
Aproape 170 de metri cubi de lemn rotund, de diferite specii, recepționat fără proveniență legală, a fost confiscat valoric de polițiștii bihoreni, de la o societate comercială.
Polițiștii bihoreni au acționat, miercuri, pe raza circumscripțiilor judiciare Marghita și Beiuș, pentru a preveni și combate delictele din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, pentru siguranța traficului rutier și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunităților locale.
În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 27 de polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, de la Compartimentul de Ordine Publică și Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Marghita și de la Secția nr.4 de Poliție Rurală Marghita din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, împreună cu jandarmi bihoreni, au fost legitimate 198 de persoane, au fost controlate 154 de autovehicule, dintre care șapte efectuau transport de material lemnos, au fost efectuate controale la nouă societăți comerciale și au fost verificați șase agenți de pază.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 30.685 lei.
Totodată, au fost confiscați valoric 168,43 de metri cubi de material lemnos, din care 38,50 de metri cubi din specia molid și 129,93 de metri cubi din specia fag, în valoare totală de 40.000 de lei. Spre exemplu, în urma unui control efectuat de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol - Serviciul de Ordine Publică, la o societate comercială cu sediul în comuna Pietroasa, s-a constatat că, în perioada 2 noiembrie 2022 - 13 ianuarie a.c., societatea respectivă ar fi recepționat 38,50 de metri cubi de lemn rotund, specia molid și 129,93 de metri cubi de lemn rotund, din specia fag, fără proveniență legală. În consecință, societatea comercială a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 15.000 de lei. Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 168,43 de metri cubi de lemn rotund, în valoare totală de 40.000 de lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.