Încă doi criminali după gratii
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au participat, în ultima săptămână, la judecarea a două cauze având ca obiect infracţiunea de omor.
Prin sentinţa tribunalului a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare, urmând să execute 20 de ani de închisoare prin adăugarea unei pedepse anterioare neexecutate de 2 ani, inculpatul S.L., în vârstă de 30 de ani, din localitatea Belfir - Tinca, pentru săvârşirea infracţiunii de omor săvârşit în stare de recidivă, reţinându-se în sarcina sa că, în noaptea de 14/15 august 2003, prin lovire cu un corp dur, i-a produs victimei B.L. răni soldate cu moartea. Astfel, în dimineaţa zilei de 15.08.2003, organele de poliţie din comuna Tinca - Bihor au fost sesizate cu privire la faptul că numitul B.L., în vârstă de 72 de ani, din satul Belfir, a fost găsit decedat pe marginea şoselei, la o distanţă de circa 100 metri de locuinţa sa. Presupunându-se că este vorba despre un accident de circulaţie, la faţa locului s-au deplasat lucrătorii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, pentru cercetări. În cele din urmă, a rezultat că victima s-a dat în întreţinere inculpatului care nu era căsătorit, trăind însă în relaţii de concubinaj cu numita S.L., locuind amândoi la casa victimei, într-o cameră, vecină cu a victimei, având intrare comună dintr-un antreu. Toate dovezile au arătat că violenţele asupra lui B.L. au fost exercitate în camera în care acesta locuia, în noaptea de 14/15 august 2003, locuinţă în care, în acel moment, nu s-au aflat decât inculpatul şi concubina sa. Într-un alt dosar, în care procurorul l-a trimis în judecată pe inculpatul V.L., în vârstă de 30 de ani, din Săcueni, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, instanţa l-a condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare. Relaţiile dintre doi veri primari au fost bune până în cursul lunii septembrie 2008 când, în timp ce se aflau la muncă în Ungaria însoţiţi de concubinele lor, între cele două familii au apărut discuţii şi divergenţe. După reîntoarcerea în ţară, la sfârşitul lunii septembrie, relaţiile dintre cele două familii s-au normalizat, victima şi inculpatul ajutându-se reciproc la muncile gospodăreşti. Din păcate, în după-amiaza zilei de 1 octombrie 2008, între cei doi a izucnit un nou conflict care a dus la rănirea gravă soldată chiar cu decesul victimei. Cu toate că pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârşirea infracţiunii de omor este închisoarea de la 10 la 20 de ani, în acest caz, există o circumstanţă atenuantă, scuza provocării, prin care legea prevede reducerea pedepsei sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.