Incendiu la un TIR, în localitatea Gepiu
Azi dimineață, 29 august, pompierii militari bihoreni au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un TIR, aflat în mers, în Gepiu.
Apelul prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea unui incendiu la remorca unui TIR aflat în mers, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 05.00, moment în care la fața locului au fost mobilizate cu operativitate echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă. Ajunse la locul incidentului, cele două echipaje de stingere au lichidat focarele în câteva minute. În urma evenimentului au ars circa 70% din remorca autovehiculului și încărcătura din aceasta. Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.