Oradea: Acroşaj la ieşirea din imobil

Luni, în jurul orei 14.20, pe strada Jean Calvin din Oradea, orădeanul I.O.R., de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor, nu a acordat prioritate de trecere. Astfel, în momentul efectuării manevrei de mers înapoi la ieşirea din curtea unui imobil a acroşat un autoturism condus de orădeanca Ş.C.S., de 36 de ani, pe care l-a proiectat într-un parapet metalic. În urma accidentului rutier, conducătoarea celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni uşoare.

Buduslău: A părăsit carosabilul

Tot luni, în jurul orei 18.10, pe drumul judeţean 191/F, P.J., de 42 de ani, din Buduslău, în timp ce conducea dinspre Buduslău înspre Marghita, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. Astfel, într-o curbă spre dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar autoturismul a părăsit carosabilul şi a pătruns în şanţul de pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni uşoare. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Oradea: Sub influenţa alcoolului

Pe strada Piaţa Independenţei din Oradea, marţi, în jurul orei 01.08, a fost depistat S.S., de 38 de ani, din Bistriţa Năsăud, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Cociuba Mare: La volan, fără permis

Luni, în jurul orei 11.00, pe drumul comunal din Cociuba Mare a fost depistat localnicul A.D., de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.