Migranţi surprinşi pe fâşie

Poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Borş au depistat miercuri seara cinci persoane care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară pentru a ajunge în spaţiul Schengen. Când au fost observate de poliţişti cele cinci persoane de sex masculin se deplasau pe jos, spre frontieră, pe lângă calea ferată. Aceştia au fost reţinuţi pentru identificare la aproximativ 500 metri faţă de teritoriul statului vecin. „Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de patru cetăţeni algerieni şi un cetăţean tunisian, cu vârste cuprinse între 19 şi 35 de ani care intenţionau să ajungă ilegal în spaţiul Schengen", ne-a declarat comisar şef de poliţie Dan Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor. Poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Prins cu ţigări netimbrate

În aceeaşi zi, poliţiştii de frontieră din Borş au descoperit cantitatea de 3,06 kilograme tutun pe care un cetăţean român intenţiona să o introducă ilegal în ţară. „Pe la ora amiezii s-a prezentat la controlul de frontieră cetăţeanul român Adam G.în vârstă de 20 ani domiciliat în Oradea. La controlul specific efectuat, s-a descoperit cantitatea de 3,06 kilograme tutun de fumat marca Austin ambalat în 18 cutii care a fost achiziţionat din Ungaria. Întreaga cantitate a fost găsit într-o cutie de carton, lipită cu bandă adezivă, în spatele scaunului conducătorului auto", a spus Dan Lazăr. Cantitatea de 3,06 kilograme, în valoare de 750 lei, a fost reţinută în vederea confiscării, deoarece depăşea limita legală, aceasta fiind de un kilogram de tutun de fumat de persoană. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit orădeanului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală admisă.