Beţivii la volan! Nu puţine sunt acţiunile Poliţiei Rutiere pentru stoparea accidentelor de circulaţie cauzate de către conducătorii auto care se încumetă să conducă un autovehicul după ce, în prealabil, au consumat băuturi alcoolice. Inconştienţă sau prostie? Credem că şi una şi alta? Prin alcoolemie se înţelege cantitatea de alcool exprimată în grame aflată la un litru de sânge(o/oo). Pentru a avea o imagine cât mai clară în privinţa riscurilor producerii unor tragedii din cauza celor care conduc sub influenţa alcoolului, vă redăm un recent studiu european publicat în UE. Astfel, în cazul unei îmbibaţii alcoolice de 0,3 la mie debutează riscul producerii unui accident. La 0,5 la mie, riscul producerii unui accident este multiplicat de două ori; la 0,8 la mie de 10 ori, iar la 1,2 la mie de 35 de ori. Vă puteţi deci imagina ce pericol reprezintă un beţiv aflat la volan, care sfidează şi calcă în picioare legislaţia rutieră aflată în vigoare. Mai mult, în cazul acestora, după cum ne declara recent şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor, comisarul Eugen Boc, ?nivelul de concentrare al atenţiei scade foarte mult, câmpul vizual se reduce, timpul de reacţie se măreşte, cel puţin se dublează. Are loc o evaluare greşită a distanţelor şi vitezelor, pericolele fiind subestimate iar capacitatea de gândire fiind mult diminuată. În acelaşi timp, alcoolul modifică şi atitudinile sale faţă de ceilalţi participanţi la trafic, prin agresivitate şi stări euforice?. Spre exemplu, vineri şi sâmbătă SPR Bihor a organizat, ca de altfel la fiecare sfârşit de săptămână, acţiuni menite să stopeze producerea accidentelor de circulaţie, urmărindu-se în trafic, de data aceasta, depistarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, au fost constatate 5 infracţiuni şi aplicate 426 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 260 milioane de lei. Au fost sancţionaţi, din cauza alcoolului, 21 de conducători auto, 61 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, 13 biciclişti şi 12 pietoni indisciplinaţi. Au fost reţinute în vederea suspendării 34 permise de conducere şi retrase 21 certificate de înmatriculare din cauza unor defecţiuni tehnice. Întreaga acţiune a echipajelor poliţiei rutiere a fost coordonată de către comisarul Eugen Boc, şeful SPR.