Torţionarul Ion Ficior va fi judecat pentru abuzurile "anarhice" pe care le-a comis la Colonia de muncă de la Periprava, el pedepsindu-i pe deţinuţi fie prin bătăi, fie legându-i de copac cu cătuşe timp de mai multe ore, potrivit Parchetului instanţei supreme.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a anunţat ieri, într-un comunicat de presă, că Ion Ficior a fost trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect denunţul formulat de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Potrivit unor documente care au stat la baza rechizitoriului în cazul lui Ion Ficior, care a condus Colonia de muncă de la Periprava în perioada 1958-1963, exista o tendinţă abuzivă de pedepsire a deţinuţilor cu maximul de pedeapsă, fără a se ţine cont de gravitatea faptelor. "Într-un referat privitor la desfăşurarea activităţii în cadrul Formaţiunii Periprava, întocmit de organele de control ale Direcţiei Generale a Penitenciarelor, Coloniilor şi Unităţile de Muncă (...) se consemnează şi o serie de abuzuri comise la Periprava în timpul conducerii lui Ficior Ioan, descrise ca «anarhice», fără a ţine socoteală de prevederile regulamentare. Astfel de pedepse erau: bătăile, legarea de copac cu cătuşe timp de mai multe ore, la temperaturi de 20 de grade. Aceste documente sunt completate cu mărturiile foştilor deţinuţi, care amintesc de abuzurile la care au fost supuşi de către comandantul formaţiunii şi personalul din subordine", au scris procurorii în rechizitoriu. Practic, organizarea şi funcţionarea regimului de exterminare, neputând fi reglementate prin acte oficiale, "depindeau de eficacitatea şi inventivitatea comandanţilor de penitenciare, dar şi de obedienţa acestora şi fidelitatea arătată faţă de partid", susţin procurorii. "Repartizarea la conducerea penitenciarelor se făcea şi prin raportare la calitatea deţinuţilor politici şi interesul Partidului pentru eliminarea lor rapidă. Se remarcă faptul că în cadrul Coloniei de muncă Periprava erau încarceraţi în preponderenţă contrarevoluţionari, dar şi oameni politici, fapt ce a determinat necesitatea numirii unui comandant de penitenciar experimentat în reeducare şi de încredere. Aşa se explică duritatea extremă a comandantului Ficior Ion şi rezultatele tulburătoare obţinute în procesul de exterminare pus la punct de acesta", au notat procurorii în actul de sesizare a instanţei. Potrivit anchetatorilor, până în prezent, din documentele studiate a reieşit faptul că, între 1 august 1958 şi 1 noiembrie 1963, perioadă în care la conducerea coloniei de la Periprava s-a aflat Ion Ficior, au decedat 103 deţinuţi, toți făcând parte din colectivitatea contrarevoluționarilor. O statistică a cauzelor de deces, aşa cum reiese din actele existente, indică, spre exemplu, cauze precum enterocolita cronică sau acută, tuberculoza, pneumonia, afecţiuni ale aparatelor digestiv şi excretor, afecţiuni cardiace. "Din analiza datelor statistice, rezultă că în perioada august 1958 - septembrie 1963, la Colonia de muncă Periprava au fost înregistrate, potrivit documentelor oficiale, un număr de 103 decese (toţi făcând parte din colectivitatea contrarevoluţionarilor), anul cu cele mai multe fiind 1960, când s-au înregistrat 53. Din cele 103 cazuri de decese, cel mai tânăr deţinut decedat în anul 1960 avea 19 ani, iar cel mai în vârstă deţinut decedat în anul 1961, avea 71 de ani", au mai arătat procurorii. Conform actului de sesizare a instanţei, în perioada 1 august 1958 - 1 noiembrie 1963, în calitate de locţiitor şi comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, Ion Ficior a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi la Periprava, prin privarea de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunere la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora. Deținuții erau supuși unui tratament inuman caracterizat printr-o izolare completă de familii și de orice alte persoane, de lumea externă în general, condiții de cazare mizerabile, frigul insuportabil din barăci, sancțiunile fizice pentru abateri minore, hrana deficitară, deținuții fiind în permanență înfometați și însetați, având dureri pe care nu le puteau ameliora din cauza lipsei medicamentelor și, nu în ultimul rând, condițiile de muncă inumane la care erau supuși aceştia. Dosarul a fost trimis pentru a fi soluţionat de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti. Ion Ficior este al doilea torţionar trimis în judecată, după ce în luna iunie a fost deferit justiţiei Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din 1956 până la desfiinţarea închisorii, în 1963, ultimul şef al închisorii în care a sfârşit, în urma torturilor, şi liderul ţărănist Ion Mihalache.